Ce trebuie să iei în calcul atunci când alegi o asigurare de sănătate
Asigurările de sănătate ne ajută în momentele în care apar probleme medicale neprevăzute care ar putea afecta bugetul personal sau al familiei. Într-un articol anterior am discutat despre ce este o asigurare de sănătate, cum ne ajută și cum o alegem pe cea mai potrivită pentru noi. Mai departe, ne uităm la beneficiile unei asigurări atunci când apare o problemă de sănătate – sprijinul financiar de care beneficiem, unde ne putem trata, situaţiile medicale în care suntem acoperiți, dacă putem proteja și pe ceilalţi din familie, cât ne costă asigurarea și cât de simplu și digitalizat este procesul de achiziție, dar și de acces la beneficiile asigurării. Toate aceste detalii trebuie evaluate și luate în calcul în alegerea unei asigurări care să se potrivească nevoilor proprii și ale familiei.
Tipuri de asigurări de sănătate
Asigurarea de Sănătate NN și Asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave și Transplant Organe sunt soluția pentru protecție completă în situații medicale neprevăzute. Astfel, clienţii pot beneficia în total de până la 700.000 de lei pe an pentru spitalizare şi intervenţii chirurgicale, inclusiv în situații grave, în funcție de nivelul de acoperire ales.
Asigurarea de Sănătate NN oferă sprijin financiar pentru spitalizare sau intervenții chirurgicale în cazul în care te îmbolnăvești sau ești implicat într-un accident. Astfel, clienţii nu au grija costurilor pentru spitalizare şi intervenţii chirurgicale atunci când se tratează în rețeaua de parteneri NN, care include peste 275 de spitale și clinici private din România și din străinătate.
Cu Asigurarea de Sănătate NN, clienții beneficiază de sprijin financiar pentru 90% dintre cele mai frecvente afecțiuni. Până în prezent, cele mai multe situații acoperite au fost nașterea unui copil, afecțiuni specifice femeilor, corectarea deviației de sept sau alte afecțiuni ORL și afecțiuni la nivelul genunchiului. Totodată, asigurarea a fost alături de clienți și atunci când au avut nevoie de tratamente pentru copii, principalele situații acoperite fiind afecțiunile virale și gastrointestinale, afecțiunile respiratorii, amigdalitele, polipii nazali sau otitele.
În plus, începând cu acest an clienții au acces la noi beneficii. Pentru afecțiuni ușoare, asigurarea oferă acces la consiliere medicală la distanță, prin chat direct pe Whatsapp sau în aplicația Regina Maria, ca parte a parteneriatului pe care îl are NN cu Rețeaua de sănătate Regina Maria. În același timp, pentru cazuri complexe, Asigurarea de Sănătate NN a fost completată cu serviciul de tip a doua opinie medicală, atât în România, cât și în străinătate, care oferă acces la peste 500 de medici din 90 de centre medicale de renume din Europa, Israel și SUA. Prin acest serviciu, un navigator medical oferă suport pacientului în întocmirea dosarului medical şi transmiterea lui la diverşi specialişti. Dosarul poate fi transmis și către o comisie multidisciplinară care se întrunește pentru discutarea cazurilor dintr-o perspectivă de ansamblu, având drept scop găsirea celei mai bune soluții asupra diagnosticului şi tratamentului pacientului.
Asigurarea de Sănătate NN costă, în medie, numai 5 lei pe zi și oferă pana la 100.000 de lei pe an pentru intervențiile chirurgicale și spitalizările din accident sau îmbolnăvire necesare în cazul evenimentelor asigurate. Suma crește cu 20.000 de lei, până la maximum 200.000 de lei, după fiecare an în care asigurarea nu a fost folosită.
Pentru a susţine clienţii să lase grijile financiare deoparte și să se concentreze pe tratarea problemelor de sănătate, mai ales în situaţia unor boli grave, NN a completat Asigurarea de Sănătate cu Asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave și Transplant Organe.
Asigurarea suplimentară se adaugă Asigurării de Sănătate NN, de la început sau oricând pe parcursul contractului, și oferă protecție în plus dacă apar situații medicale grave cum sunt cancerul, arsurile severe sau transplantul. Cu această asigurare, clienții pot beneficia de până la 500.000 de lei, în funcție de problema de sănătate și de nivelul de acoperire ales, în plus față de cheltuielile acoperite prin Asigurarea de Sănătate NN.
Asigurarea suplimentară se diferențiază prin protecția oferită persoanelor asigurate cu vârsta între 3 luni și 64 de ani și acoperă majoritatea tipurilor de cancer malign, arsuri de gradul 3 pe o suprafață de peste 20% din corp și transplanturi de inimă, ficat, rinichi, pancreas, plămâni, măduvă osoasă sau celule stem.
Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru achiziția unei asigurări de sănătate
Pentru cumpărarea unei asigurări de sănătate NN, mai întâi este nevoie de o discuție online sau offline cu unul dintre cei 1.500 de consultanți financiari NN din toată țara, așa încât să fie identificate nevoile de asigurare și nivelul de protecție potrivit. În plus, clienții au acces la toate informațiile despre asigurare și pe site, pe pagina dedicată produsului, unde găsesc inclusiv documente utile despre asigurare și pot calcula costul unei asigurări folosind Calculatorul de sănătate.
Odată stabilite beneficiile și nivelul de protecție, procesul de emitere a poliței este digital, ceea ce înseamnă că încheierea contractelor se întâmplă simplu și rapid, în majoritatea cazurilor în cel mult o oră de la semnarea digitală și plata primei. Iar atunci când apare o situație medicală și e nevoie de asigurare, toate documentele sunt transmise online.
Asigurarea de sănătate poate fi încheiată de orice persoană care are vârsta până în 60 de ani și poate acoperi până la 10 membri ai familiei pe un contract, inclusiv copii de la vârsta de trei luni. Pentru părinţii la început de drum, spre exemplu, asigurarea le oferă liniștea că atunci când cei mici au nevoie de medic in cazul unei boli a copilăriei, pot avea grijă de ei fără să se preocupe de costuri.
Procedura în cazul unui eveniment neprevăzut
Clienții au flexibilitatea de a se trata oriunde doresc în România sau lume. În rețeaua NN, costurile pentru intervențiile chirurgicale și spitalizările din accident sau îmbolnăvire sunt plătite direct de NN către clinica sau spitalul privat ales de clienți. Iar în clinicile partenere din Grecia și Turcia, clienții pot beneficia de un discount de până la 25%. În unități medicale din afara rețelei, clienții achită costurile și apoi, pe baza documentelor justificative, NN decontează pana la 80% din costurile tratamentelor autorizate în prealabil (maximum 50.000 lei), în funcţie de evenimentul asigurat. Iar când se tratează în spitale publice, clienții primesc de la NN o sumă de bani pentru fiecare zi de spitalizare, pe care o pot folosi cum au nevoie.
În cazul Asigurării suplimentare pentru Cancer, Arsuri Grave și Transplant Organe, banii ajung la clienți în maximum 48 de ore de la trimiterea documentelor necesare către NN și pot fi folosiți oricum este nevoie pe perioada tratamentului, fără să fie nevoie de documente justificative.
Pe parcursul celor peste 6 ani de la lansarea Asigurării de Sănătate, NN a plătit 24 de milioane de lei pentru serviciile medicale de care au avut nevoie clienții asigurării, dintre care 8,5 milioane de lei numai în 2021.
Articol susținut de NN