CE vrea sa implice furnizorii de internet in lupta cu pirateria online
Comisia Europeana vrea sa modifice legislatia privind drepturile de autor si sa lupte impotriva piratieriei online implicand si furnizorii de internet, a spus intr-o conferinta la Bruxelles, Michel Barnier, comisar european pentru Piata Interna. Propunerea ingrijoreaza furnizorii care nu vor sa fie transformati in „politisti ai internet-ului”, noteaza AFP. Comisia nu a detaliat in ce mod vor fi implicati providerii si cum se va coopera cu ei, insa exista mai multe variante.
CE vrea sa adapteze legislatia privind drepturile de autor si sa o aduca in concordanta cu noile dezvoltari din domeniul tehnologiei, astfel ca lupta impotriva pirateriei online trebuie dusa si cu ajutorul furnizorilor de servicii internet.
Pentru eradicarea site-urilor care promoveaza continut piratat trebuie sa se actioneze „de la sursa”, ceea ce inseamna cu ajutorul furnizorilor de internet, a spus comisarul european pentru Piata Interna, la prezentarea planului de actiune in domeniul proprietatii intelectuale.
Comisia nu a spus insa clar ce asteapta exact de la aceasta „cooperare:” cu furnizorii, iar surse citate de AFP spun ca exista mai multe optiuni, insa e prea devreme ca una dintre ele sa fi devenit privilegiata.
Industria se arata insa ingrijorata de dorinta CE care vrea ca furnizorii sa devina „politisti ai internet-ului”, iar mai multe voci spun ca o astfel de strategie nu este buna si nu ataca problema in mod eficient. Multi spun ca trebuie actionat pentru a diversifica oferta de opere legale si pentru a oferi publicului preturi bune care sa-l incurajeze sa cumpere produse nepiratate.
„In combinatia actuala, normele europene si cele nationale nu mai sunt adaptate si trebuie modernizate. Acesta este motivul pentru care Comisia a adoptat astazi o strategie cuprinzatoare prin care sa restructureze cadrul legal de functionare a DPI.”, spune Comisia, intr-un comunicat.
Contrafacerea si pirateria reprezinta pentru economie o amenintare care ia amploare. Intre 2005 si 2009, numarul cazurilor inregistrate la granitele UE de produse suspectate a fi incalcat DPI a crescut de la 26 704 la 43 572. In acelasi timp, industria creativa estimeaza ca pirateria a adus industriei europene a filmului, muzicii, televiziunii si sectorului de software un prejudiciu de 10 miliarde de euro si peste 185 000 de locuri de munca numai in 2008, arata datele CE.