Cea mai cunoscută televiziune din SUA a inclus România în topul celor mai bune locuri de vizitat în 2025 și recomandă 6 orașe
CNN Travel, rubrica de călătorii a celei mai mari rețele de televiziune americane, a publicat pe 1 ianuarie o listă cu 25 de destinaţii care consideră că merită să fie vizitate în 2025. România e inclusă în clasamentul său, țara nostră fiind descrisă de jurnaliștii americani ca fiind „un dar în aceste zile de supra-turism”.
„Nu mai sunt multe locuri în Europa care să păstreze acea vibrație neexplorată, dar România se apropie destul de mult. Este un dar în aceste zile de supra-turism, pentru că iată o ţară care are de toate, de la staţiunile balneare de la Marea Neagră până la frumuseţea extraordinară a Munţilor Carpaţi, şi care se pare că încearcă să-şi crească numărul de vizitatori în mod sustenabil”, scriu jurnaliștii de la CNN Travel.
CNN trece în revistă și atracțiile celebre, dar încurajează și explorarea altor destinații, precum Timișoara, Sibiu și Sebeș.
„Da, există legenda cu Dracula la Castelul Bran, dar pentru alte plăceri medievale gotice în Transilvania şi nu numai, încercaţi Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov şi Sebeş. Capitala Bucureşti are un fermecător Centru Vechi, acum un pic supraîncărcat cu baruri şi restaurante turistice, dar istoria recentă a oraşului este încă o atracţie majoră”, remarcă CNN.
„Excesul uluitor al fostei case luxoase a dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu şi vastul său Palat al Parlamentului (cea mai grea clădire din lume) merită explorate. Acestea contrastează cu greutăţile extreme pe care le-a impus populaţiei ţării, descrise în micuţul, dar esenţialul Muzeu al Comunismului”, mai scriu jurnaliștii.
CNN recomandă și traseul Via Transilvanica.
„Un trecut mai idilic poate fi încă găsit în mediul rural românesc. Probabil că nu există o modalitate mai bună de a explora acest lucru decât recent lansata Via Transilvanica, un traseu de drumeţie de 1.400 de kilometri prin peisaje rurale şi sate parcă încremenite în timp”.
Pe lista CNN Travel mai figurează obiective exotice din Asia, America Latină, Africa și Europa.
România, lăudată de alte 2 reviste prestigioase
Recomandarea CNN vine după ce la sfârşitul anului trecut şi revista „Vogue” deschidea cu România clasamentul său cu cele mai bune locuri de vizitat în 2025, informând călătorii internaționali că țara noastră „le are cu adevărat pe toate” într-o descriere care amintește și de noul film „Nosferatu” inspirat de cartea „Dracula” a lui Bram Stoker.
Totodată, prestigioasa revistă National Geographic și-a publicat lista celor mai bune locuri de vizitat în 2025, iar orașul Brașov a fost inclus pe lista scurtă a destinațiilor obligatorii din Europa.
Foto: Dreamstime