Sari direct la conținut

Cea mai mare risipă de curent vine din lăsarea în priză a încărcătoarelor chiar dacă nu au atașate dispozitivele / Top 7 aparate din punctul de vedere al consumului (analiză)

HotNews.ro
Factura de energie electrica, Foto: Tommaso79 / Dreamstime.com
Factura de energie electrica, Foto: Tommaso79 / Dreamstime.com

Folosirea corectă a echipamentelor electrice și electrocasnice dintr-o gospodărie poate duce la o scădere de 10 până la 50% a consumului de energie și implicit a facturii lunare. Simpla scoatere din priză a electrocasnicelor nefolosite poate economisi 8-10% din energia electrică consumată în mod obișnuit, iar folosirea termostatelor inteligente poate reduce factura la energie cu alte 15-20%.

Este importantă de asemenea folosirea unor echipamente noi, eficiente din punct de vedere energetic, arată o analiză realizată de Asociația Environ cu ocazia Orei Pământului, eveniment care va avea loc anul acesta sâmbătă, 23 martie, de la 20:30.

Potrivit analizei citate, cea mai frecventă risipă a curentului provine din păstrarea în priză a încărcătoarelor de laptop, tabletă sau telefon, care consumă curent deși nu au atașate dispozitivele aferente. Observația este valabilă și în cazul păstrării în priză, chiar dacă nu sunt folosite, a unor echipamente electronice precum televizorul, sistemul audio, lampa sau cuptorul cu microunde; acest lucru încarcă factura la energie cu 8 până la 10%.

Analiza oferă mai multe exemple: mașina de spălat își reduce consumul de electricitate cu o treime dacă se folosește un program de spălare cu mai puține grade Celsius; pentru a reduce consumul de curent este recomandat ca alimentele să fie introduse în frigider cât mai reci; folosirea unor dispozitive precum programatoarele sau termostatele inteligente contribuie la gestionarea consumului de energie în funcție de nevoi și programarea acestuia în perioadele cu tarife mai scăzute; un aparat electric nou, eficient din punct de vedere energetic și fără probleme tehnice va consuma mai puțin decât un model mai vechi, cu probleme tehnice.

Top 7 aparate din punctul de vedere al consumului

1. Aparatul AC (775 kWh în 500 de ore de funcționare)

2. Uscătorul de rufe (278,2 kWh / an)

3. Frigiderul cu două uși (150-400 kWh / an)

4. Frigider obișnuit (324 kWh / an)

5. Mașină de spălat vase (258 kWh / an)

6. Cuptorul electric încorporat (400-500 kWh / an)

7. Mașina de spălat rufe (360-400 kWh / an)

Evoluția în timp a aparatelor electrice dintr-o gospodărie

Numărul și tipul de aparate electronice folosite într-o gospodărie a evoluat în ultimii ani, odată cu progresul tehnologiei și cu nevoia oamenilor pentru confort, mai arată cei de la Asociația Environ.

Dacă în anii `90 regăseai într-o gospodărie doar câteva echipamente de bază, precum televizor, radio, frigider, mașină de spălat, fier de călcat, aspirator, uscător de păr, telefon fix, mașină de cusut, în anii 2000 au devenit tot mai răspândite aparate precum calculatoare, laptopuri, tablete, telefoane mobile, DVD playere, plăci de păr, aparate AC, roboți de bucătărie, mașini de spălat vase, imprimante, Playstation și alte aparate de gaming, dar și periuțe de dinți electrice, aparate împotriva țânțarilor.

În prezent, fiecare membru al familiei deține cel puțin un telefon mobil, laptop sau tabletă. Într-o gospodărie există mai multe televizoare, routere pentru internet, sisteme de gaming, asistenți de tip Alexa, smartwatch sau camere de supraveghere, astfel încât, în medie, se pot număra până la 74 de dispozitive electronice, dintre care aproximativ 17 sunt nefolosite, potrivit unui studiu realizat de WEEE Forum.

Opt reguli de bază pentru folosirea echipamentelor electrice din casă

1. Închide și scoate din priză echipamentele (televizor, laptop etc.) pe care nu le folosești, inclusiv încărcătoarele

2. Stinge lumina din încăperile în care nu stai

3. Reglează temperatura din interiorul locuinței la maximum 20 de grade Celsius în sezonul rece și cu cel mult 10 grade Celsius mai mică decât cea din exterior în sezonul cald

4. Nu folosi puterea maximă a plitei/cuptorului

5. Nu porni mașina de spălat doar pentru câteva obiecte și optează pentru ciclurile de spălare scurte

6. Plita cu inducție este cel mai eficient sistem de gătit

7. Răcește mâncarea înainte să o pui în frigider

8. Montează prize inteligente pe care le poți controla cu telefonul și poți astfel să vezi în timp real consumul de energie

Sursa foto: Tommaso79 / Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro