Ceaiul si cafeaua protejeaza impotriva bolilor de inima. Fumatul anuleaza efectul benefic
Cateva cesti de cafea sau ceai baute pe zi protejeaza organismul impotriva bolilor de inima, arata un studiu realizat pe o perioada de 13 ani de oamenii de stiinta olandezi, la care au participat 40.000 de voluntari. Rezultatele citate de BBC News arata ca persoanele care beau mai mult de sase cesti de ceai pe zi prezinta cu o treime mai putine riscuri de a se imbolnavi de afectiuni cardiace.
De asemenea, consumul a doua – patru cesti de cafea pe zi a fost asociat cu o reducere de 20% a riscului de imbolnavire.
Teoretic, cafeaua contine substante care care cresc colesterolul si, în acelaşi timp, lupta cu bolile cardiace. Practic, rezultatele sunt “o veste buna pentru bautorii de ceai si cafea. Aceste bauturi par sa aduca beneficii inimii fara sa creasca riscul de imbolnavire de alte afectiuni grave“, sustine prof. Yvonne van der Schouw, coordonatorul echipei de cercetatori.
“Totusi, sa nu uitam ca ceea ce conteaza cu adevarat pentru a mentine sanatatea inimii este un mod de viata sanatos“, aminteste Ellen Mason de la British heart Foundation. Ea a adaugat ca “o singura tigara, fumata alaturi de cafea, anuleaza complet beneficiile”.
In acelasi timp, este putin probabil ca inima sa fie protejata daca aveti obiceiul de a bea mult ceai stand ore intregi in fata televizorului, fara a face miscare fizica.
Citeste tot articolul si comenteaza pe MedLive.ro.