Sari direct la conținut

Cecul, biletul la ordin si cambia vor putea fi prezentate la plata si in format electronic din 2008

HotNews.ro

Cecul, biletul la ordin si cambia in format electronic ar putea fi recunoscute ca instrumente de plata incepand de anul viitor, potrivit unor proiecte de lege elaborate de Ministerul Economiei si Finantelor privind modificarea legislatiei in vigoare care admite doar documentele de plata in original, transmite NewsIn.

Prezentarea la plata a cecului, biletului la ordin si cambiei in forma electronica presupune transpunerea in format electronic a informatiilor de pe documentele originale, reproducerea imaginii documentelor originale in format electronic si transmiterea informatiei electronice obtinute prin cele doua operatiuni catre institutia de credit.

Proiectele de lege aduc si alte modificari legilor aflate in vigoare. Astfel, este clarificat cuprinsul semnaturilor de pe cec, cambie si ordin la plata, precizandu-se ca orice instrument trebuie sa cuprinda numele si prenumele persoanei fizice sau juridice, precum si semnatura olografa a reprezentantului legal al acesteia.

Totodata, se stabileste un termen unic de prezentare la plata indiferent daca sunt platibile in localitatea in care au fost emise sau nu, respectiv un termen de 15 zile, ca si faptul ca nu mai sunt platibile daca prezentarea la plata este inaintea datei de emitere.

De asemenea, sunt eliminate foaia de prelungire, pe care erau inscrise girurile, avalurile sau protestul, din cauza faptului ca acestea erau putin utilizate, si referirile de pe verso care vor fi inscrise pe recto.

Institutiile de credit pot recurge la procesarea electronica a acestor documente de plata daca au incheiat acorduri bilaterale sau multilaterale pentru participarea la un sistem de plati.

In prezent, cecurile, cambiile si bilete la ordin interbancare trebuie schimbate intre institutiile de credit, in casele de compensare din fiecare oras resedinta de judet. Procedura actuala nu difera fata de cea folosita in 1930, in timp ce la nivel mondial aceste instrumente de plata sunt procesate automat prin captarea in format electronic a imaginilor instrumentelor de plata.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro