Sari direct la conținut

CEDO condamna Rusia sa plateasca despagubiri de aproape 2 miliarde de dolari fostilor actionari ai Yukos

HotNews.ro
Mihail Hodorkovski, Foto: Captura Youtube.com
Mihail Hodorkovski, Foto: Captura Youtube.com

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a ordonat joi Rusiei sa plateasca aproape 1,9 miliarde de euro fostilor actionari ai fostului grup petrolier Yukos, ca despagubiri pentru neregulile din cadrul procedurii fiscale declansate impotriva acestei societati in 2000, scrie AFP.

Reclamantii au afirmat ca actioneaza impotriva a circa 55.000 de fosti actionari spoliati. Ei reclamau o despagubire mult mai mare din partea Moscovei – aproape 38 de miliarde de euro – in cadrul acestei proceduri in care CEDO a transat pe fond in septembrie 2011.

La acea data, Curtea a considerat ca anumite aspecte din procedura fiscala intentata impotriva Yukos a adus atingere drepturilor fundamentale.

CEDO a refuzat in schimb sa considere ca Moscova a impins deliberat la faliment, in 2007, societatea opozantului Mihaïl Hodorkovski.

Decizia de joi, care poate fi atacata in apel, intervine in conditiile in care Rusia tocmai a fost condamnata, luni, de un tribunal international, curtea permanenta de arbitraj de la Haga, sa plateasca despagubiri de 50 de miliarde de dolari fostilor actionari ai Yukos.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro