Cehia își propune să investească anual 700 milioane dolari în construcția de linii de mare viteză între 2025 și 2050
Cehia și-a creionat planul de construcție a liniilor de mare viteză pentru perioada 2025 – 2050 și totalul investițiilor pentru această perioadă ar trebui să depășească 15 miliarde dolari. Primele trenuri de mare viteză ar trebui să circule în 2028 și cele mai rapide ar putea atinge 320 km/h. La Praga va fi construită o gară nouă pentru trenuri de mare viteză și vor fi modernizate și liniile trenurilor regio-urbane din zona capitalei, pentru viteze de 120 km/h, scrie publicația International Railway Journal.
Cehia are multe lucruri pe care noi nu le avem la capitolul căi ferate: o gară modernă în capitală, trenuri Pendolino, porțiuni extinse cu viteze de peste 150 km/h și proiecte de modernizare care chiar s-au realizat. Cehia a crescut vitezele pe câteva magistrale în ultimii 10 ani, a modernizat și liniile din jurul capitalei, are legături internaționale bune și acum caută soluții pentru a duce viteza spre 200 km/h pe câteva porțiuni.
Compania cehă de infrastructură Správa Železnic a făcut planul pentru dezvoltarea rețelei de trenuri de mare viteză, prioritatea ținând de legăturile Praga – Dresda (Germania). Praga – Brno, Ostrava – Brno și Praga – Hradec Kralove – Polonia.
În prezent proiectul se află în așa-numita faza pre-investițională care va dura până în 2023 și se va concentra pe studii de fezabilitate, pe consultări publice și pe obținerea de aprobări.
Care sunt liniile în discuție
- RS4 Praga – Dresda: aprobată în 2020
- RS1, 2 Praga – Brno – Breclav: se fac pregătirile pentru aprobarea în Q2 2021
- RS1 (Brno) – Přerov – Ostrava: se fac pregătirile pentru aprobarea în Q3 2021
- RS5 Prague – Hradec Králové – Polonia: selectarea furnizorilor
Din 2025 ar trebui să înceapă construcția și în 2028 ar trebui să înceapă să circule trenurile pe primele secțiuni.
Cehii vor construi și o nouă gară pentru trenuri de mare viteză la periferia Pragăi. Câștigătorul concursului de arhitectură pentru gara Praga Est (Praha Vychod) a fost anunțat în ianuarie 2021. Gara va avea și parcare pentru 3.000 de mașini, pentru ca cei care ajung acolo să lase mașina și să meargă în oraș cu transportul în comun (care este foarte dezvoltat în Praga).
La final de 2020 au început modernizări pentru rețeaua de linii regio-urbane din zona capitalei: se adaugă linii noi pentru a crește capacitatea, iar pe secțiunile cele mai noi vitezele maxime vor fi de 120 km/h.
Pregătiri se fac și la capitolul material rulant, recent fiind semnat un contract pentru trenuri ce pot atinge 230 km/h.
Operatorul de stat České Dráhy și-a înnoit mult flota în ultimii ani și se pregătește pentru a avea mai multe trenuri care să ruleze cu viteze mari pe linii ce vor fi modernizate. Ca parte a acestui mare program de modernizare, CD a comandat 20 de trenuri a câte nouă vagoane fiecare de la un consorțiu format din Siemens Mobility și Škoda Transportation. Trenurile vor fi livrate între 2024 și 2026, iar contractul are o valoare de peste 400 milioane euro.
Cum merg trenurile în Cehia
În noiembrie 2004, între orașele Brno și Breclav un tren Pendolino de test atingea 237 km/h, stabilind un record pentru liniile ferate cehe. Viteza maximă operațională este în prezent 160 km/h, dar cehii au trenuri Pendolino încă de acum 14 ani și nu a stat în loc când a fost vorba de modernizare. Iar rezultatele se văd.
Cele mai mari viteze de pe liniile cehe sunt 145-160 km/h ce pot fi atinse pe tronsoanele: Praga – Olomouc – Přerov – Ostrava, Přerov – Brečlav și Brno – Brečlav și pe secțiuni de pe tronsoanele Praga – Plzeň – Cheb, Praga – Ústí nad Labem – Děčín, Praga – České Budějovice.
Brno este al doilea cel mai mare oraș al țării, iar de la Praga sunt 255 km și cele mai rapide trenuri făceau 2 ore și 42 de minute în 2008 și cu 20 de minute mai puțin în prezent. În anii ’70 drumul dura 3 ore și 35 de minute.
Praga – Brno face parte din magistrala principală ce traversează Cehia, iar la 59 km de Brno se află Breclav, la granița slovacă. Această porțiune este una dintre cele mai rapide din rețeaua cehă (31 de minute). La 82 de km de Breclav se află Bratislava, capitala slovacă.
Foarte rapid este și tronsonul Praga – Pardubice, 104 km, 58 min în 2008 și 53 minute în prezent.
Ostrava este al treilea cel mai mare oraș al Cehiei și cei 358 km de Praga erau parcurși în patru ore acum 12 ani, via Olomouc, un alt oraș important. În prezent cel mai rapid tren face 3 ore și 28 minute.
Compania națională de infrastructură feroviară SZ a început în 2019 primele teste cu viteza maximă de 200 km/h pe magistrala principală ce leagă Praga de granița cu Austria și Slovacia. Testele s-au făcut mai întâi pe una dintre cele mai rapide secțiuni din rețeaua cehă, cei 58 km dintre Brno și Breclav, unde cele mai rapide trenuri de pasageri fac 28 de minute.
Cehia are locomotive capabile să atingă 200 km/h și a făcut recent comandă pentru vagoane capabile de 230 km/h (viteza maximă atinsă în Austria pe linii convenționale).
Viteza de 200 km/h va fi atinsă pe o altă linie foarte populară: Praga – Pilsen, 107 km, unde s-au făcut investiții iar timpii de parcurs au fost reduși de la 98 de minute, la 76 de minute, obiectivul fiind să se ajungă la o oră.