Sari direct la conținut

Cei care au avut deja gripa ar putea avea imunitate la AH1N1 – studiu

HotNews.ro

Persoanele care s-au imbolnavit deja de gripa sezoniera – sau care s-au vaccinat de mai multe ori impotriva acesteia – ar putea dezvolta o oarecare forma de imunitate si la noul virus pandemic AH1N1, spun cercetatorii americani, potrivit Reuters.

Oamenii de stiinta au ajuns la o astfel de concluzie dupa ce descoperit dovezi ca sistemul imunitar uman poate recunoaste secvente ale noului virus H1N1 care sunt similare tulpinilor de virusuri de gripa mai vechi.

„Am descoperit ca gripa porcina prezinta similaritati cu gripa de sezon, fapt ce pare sa asigure un anumit nivel de imunitate preexistenta. Acest lucru sugereaza ca boala ar putea fi mai putin severa in randul populatiei decat se credea initial”, a spus Alessandro Sette, directorul Centrului pentru Boli Infectioase din cadrul Institutului La Jolla din California.

Potrivit datelor adunate de cercetatori, gripa noua AH1N1 imparte 49% din mostenirea virala cu tulpini de gripa sezoniera H1N1 mai vechi.

Studiul ar putea explica, de asemenea, de ce multe dintre persoanele mai in varsta risca mai putin sa dezvolte o forma severa a bolii, sustine Allison Deckhut-Augustine, din cadrul institutului. „Adultii ar putea avea deja o forma de imunitate fata de H1N1, fiindca au fost bolnavi de gripa de mai multe ori”, a precizat aceasta.

Acest lucru nu inseamna, insa, ca oamenii mai in varsta sunt in mod automat protejati in fata infectiei cu AH1N1, sustine Deckhut-Augustine, care insista ca si acestia ar trebui sa se vaccineze impotriva virusul pandemic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro