Cel mai aglomerat aeroport din Europa limitează numărul de pasageri care pleacă pentru a evita haosul. Măsura este aspru criticată
Aeroportul Heathrow din Londra a anunțat că va limita numărul de pasageri care pleacă la 100.000 pe zi în această vară pentru a limita cozile, întârzierile la bagaje și anulările, și a cerut companiilor aeriene să nu mai vândă bilete pentru zborurile care ar putea fi reduse, transmite Reuters. Un fost director al celui mai mare operator de pe Heathrow, British Airways, critică măsura şi spune că aeroportul a subestimat viteza de redresare și s-a concentrat pe profituri în detrimentul companiilor aeriene care trebuie să plătească acum nota de plată.
Cel mai aglomerat aeroport din Europa se luptă să facă față pe măsură ce cererile cresc după pandemie. Heathrow a avut între 110.000 și 125.000 de plecări zilnice de pasageri în iulie și august 2019.
Companiile aeriene de la Heathrow au răspuns deja la un apel al guvernului de a reduce capacitatea, dar reprezentanţii aeroportului au spus că are nevoie şi de alte măsuri.
„Unele companii aeriene au luat măsuri semnificative, dar altele nu au făcut-o, iar noi credem că este nevoie de măsuri suplimentare acum pentru a ne asigura că pasagerii au o călătorie sigură și fiabilă”, a declarat marți directorul general John Holland-Kaye într-o scrisoare deschisă.
„Prin urmare, am luat decizia dificilă de a introduce un plafon de capacitate începând cu 12 iulie și până la 11 septembrie”.
„Recunoaștem că acest lucru va însemna că unele călătorii de vară vor fi fie mutate într-o altă zi, pe un alt aeroport sau vor fi anulate și ne cerem scuze celor ale căror planuri de călătorie sunt afectate”, a adăugat el.
Măsuri similare au fost luate şi de alte aeroporturi din Europa
Aeroportul londonez a anunţat că plafonul a fost în linie cu limitele implementate la alte aeropurturi europene.
Aeroportul Schiphol din Olanda a limitat numărul de pasageri cu aproximativ 16% mai puțin față de nivelurile din 2019, în timp ce Frankfurt a redus numărul de zboruri la orele de vârf.
Aeroportul Heathrow a precizat că numărul mediu de locuri de plecare rămase încă în programele de vară a fost de 104.000 pe zi, cu 4.000 peste plafonul său, iar 1.500 din acestea au fost vândute pasagerilor.
„Le cerem partenerilor noștri aerieni să nu mai vândă bilete de vară pentru a limita impactul asupra pasagerilor”, a spus directorul general John Holland-Kaye.
British Airways, cel mai mare client al Heathrow, a redus deja mii de zboruri din orarul său din această vară din cauza lipsei de personal.
Luni, Heathrow și-a cerut scuze pentru cozile lungi și problemele legate de bagaje pe care le-au îndurat clienții în ultimele săptămâni, dând vina pe lipsa de personal din întregul sector aviatic.
Măsura este criticată
Șeful unui organism care reprezintă companiile aeriene mondiale a criticat marți noile restricții de la Heathrow din Londra, afirmând că Willie Walsh, directorul general al Asociației Internaționale a Transportului Aerian și fost director al celui mai mare operator de pe Heathrow, British Airways, a criticat măsurile care vizează obligarea companiilor aeriene de a restricționa numărul de locuri pe care le vând pentru a încerca să limiteze perturbările din timpul verii.
Cu toate acestea, el a recunoscut că măsurile ar oferi companiilor aeriene și pasagerilor posibilitatea de a planifica și de a evita întârzierile.
„Sunt surprins că Heathrow nu a reușit să se organizeze mai bine decât atât. Companiile aeriene au prezis un trafic mai mare decât Heathrow a previzionat… este clar că au greșit complet”, a declarat Walsh pentru Reuters.
„Să le spui companiilor aeriene să nu mai vândă – ce lucru ridicol pentru un aeroport să spună unei companii aeriene. Heathrow încearcă să maximizeze profitabilitatea pe care o obține în detrimentul companiilor aeriene”, a spus Walsh.
Sursă foto: DreamsTime.com
Vezi şi: