Sari direct la conținut

Cel mai avansat sistem ecografic din lume dedicat sănătății femeilor, disponibil la Spitalul MedLife Lotus din Ploiești

Smile Media
Cel mai avansat sistem ecografic din lume dedicat sănătății femeilor, disponibil la Spitalul MedLife Lotus din Ploiești, Foto: MedLife
Cel mai avansat sistem ecografic din lume dedicat sănătății femeilor, disponibil la Spitalul MedLife Lotus din Ploiești, Foto: MedLife

Spitalul MedLife Lotus din Ploiești pune la dispoziția pacientelor cea mai nouă și inovativă tehnologie pentru sănătatea femeilor, ecograful Voluson Expert 22, conceput atât pentru examinările fetale, cât și pentru cele ginecologice.

  • Voluson Expert 22, cea mai nouă generație a sistemelor de ecografie, a fost lansată în vara acestui an și este disponibilă în România de doar două luni.
  • Spitalul MedLife Lotus din Ploiești se numără printre primele unități sanitare din România care oferă pacientelor avantajele acestei tehnologii.
  • Ecograful de înaltă performanță este conceput atât pentru examinările prenatale, având un rol important în identificarea precoce a anomaliilor, prin imaginile clare și detaliate pe care le oferă, cât și pentru examinările ginecologice.
  • Pacientele Spitalului MedLife Lotus au siguranța unui diagnostic corect cu ajutorul echipei de medici din departamentul de obstetrică-ginecologie, a căror experiență este completată de tehnologia de ultimă generație Voluson Expert 22.

Datorită algoritmilor de inteligență artificială, cel mai nou sistem de ultrasonografie permite vizualizarea unor imagini de calitate superioară, clare și detaliate, având un rol important în identificarea precoce a diferitelor patologii și în stabilirea unui diagnostic corect. Cu ajutorul imaginilor de înaltă rezoluție, medicii reușesc nu doar să obțină o perspectivă mult mai clară asupra patologiilor pelvine la femei, ci să și monitorizeze dezvoltarea structurilor anatomice fetale încă din primul trimestru de sarcină, la o performanță nemaîntâlnită până acum.

Spitalul MedLife Lotus din Ploiești se numără printre primele centre din România care oferă pacientelor avantajele acestei noi tehnologii. Lansat în urmă cu doar două luni în România, Voluson Expert 22 este disponibil în acest moment în doar două unități medicale private din țară, una dintre ele fiind MedLife.

„O parte din investițiile de anul acesta au vizat upgradarea echipamentelor și dotărilor din unitățile noastre din întreaga țară, ținând cont de cele mai înalte standarde. Astfel, pacienții au acum la dispoziție în cadrul Spitalului MedLife Lotus din Ploiești cel mai avansat sistem de ultrasonografie disponibil la ora actuală în întreaga lume. Și nu ne oprim aici, vom continua să invovăm pentru a oferi cele mai bune soluții pacientului modern, aflat în cautarea tehnologiilor de ultimă generație din domeniul sănătății”, a declarat Dorin Preda, Director Executiv MedLife Group.

Eficiență în diagnosticare precoce a anomaliilor fetale și examinarea afecțiunilor pelvine

Tehnologia înglobată în cel mai performant ecograf disponibil la ora actuală în lume are un rol important în creșterea ratelor de detecție a malformațiilor fetale atât în primul trimestru de sarcină, cât și în trimestrele doi și trei. Imaginile de înaltă rezoluție permit identificarea cu acuratețe a anomaliilor structurale ale fătului încă din primul trimestru și astfel, se poate stabili un diagnostic și o conduită în vederea obținerii celor mai bune rezultate.

De asemenea, tehnologia Voluson Expert 22 vine în sprijinul femeilor care se confruntă cu dureri pelvine, sângerări post-menopauză, disfuncție genito-urinară sau infertilitate. Prin imagistica excepțională, prin instrumentele avansate de analiză bazate pe inteligență artificială și prin tehnologiile 3D, cel mai nou ecograf oferă medicilor perspective clare asupra anatomiei și patologiilor pelvine, contribuind la stabilirea unui diagnostic corect.

Voluson Expert 22 îmbunătățește imagistica 2D cu o rezoluție spațială și de contrast, făcând posibile distincția marginilor și diferențierea țesuturilor. Cu ajutorul funcțiilor disponibile, medicii pot crește penetrarea ecografică chiar și în situații dificil de scanat, cum ar fi pacientele cu indicele de masă corporală (IMC) ridicat, pot vizualiza detalii fine și pot obține rezultate diagnostice mai bune.

„Tehnologia de ultimă generație ne ajută să îmbunătățim capacitatea de diagnosticare, prin identificarea la nivel de detaliu a aspectelor critice, în beneficiul pacientelor. Penetrarea ecografică extrem de facilă și imaginile spectaculos de clare obținute în 2D, 3D și 4D oferă o înțelegere mai profundă a structurilor și reduce semnificativ riscul de a obține un rezultat neconcludent sau incomplet, inclusiv în cazurile complexe, atât în cazul ecografiilor de sarcină, cât și la ecografiile ginecologice. Ne bucurăm că le putem oferi pacientelor noastre siguranța și precizia unui diagnostic corect și rapid”, a declarat Dr. Andrei Cristian, medic primar Obstetrică-Ginecologie la Spitalul MedLife Lotus.

Medicii din cadrul departamentului de obstetrică-ginecologie al Spitalului MedLife Lotus tratează frecvent afecțiuni ce țin de fertilitate, menstruție, menopauză, incontinență urinară, afecțiuni benigne ale tractului reproducător, afecțiuni ale sânului, ulcerații vulvare și vaginale, cancere ale tractului reproductiv și ale sânilor, endometrioză, boli inflamatorii pelviene, inclusiv abcese.

Spitalul MedLife Lotus din Ploiești funcționeză din 2004 și oferă servicii integrate în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi. Blocul operator dispune de echipamente de ultimă generație, săli operatorii moderne, aparate de anestezie, electrocautere, turn de laparoscopie și histeroscopie HD.

Articol susținut de MedLife

ARHIVĂ COMENTARII