O nouă ediție a Turului Franței începe sâmbătă, una în care Tadej Pogačar luptă pentru a cincea victorie, o performanță care i-ar consolida titlul de cel mai bun ciclist al tuturor timpurilor pe care și-l dispută cu belgianul Eddy Merckx. Există argumente care susțin ideea că slovenul nu este doar cel mai bun ciclist de la ora actuală, dar chiar cel mai bun sportiv.
Ideea că un tânăr slăbănog de 27 de ani din Slovenia este „cel mai bun sportiv al planetei” la ora actuală ar putea să pară contraintuitivă pentru mulți și chiar iritantă pentru unii, în special pentru cei care nu urmăresc ciclismul.
Dar aveți puțină răbdare.
Evident, nu există un mod complet obiectiv de a compara atleții din diferitele sporturi, însă dacă combinăm câteva criterii, printre care dominația în sportul lor, nivelul competiției, consistența, performanța, longevitatea și versatilitatea am putea întocmi o listă a celor mai buni sportivi aflați încă în activitate.
Iar pe lista aia s-ar afla, printre alții, oameni precum Novak Djokovic sau LeBron James, poate Lionel Messi. Și Pogačar – zis și Pogi. Iar slovenul, spre deosebire de ceilalți, se află încă în vârful carierei, câștigând în continuare aproape toate cursele în care intră.
Următoarea cursă începe sâmbătă, noua ediție a Turului Franței, și ar putea fi una cu potențial istoric. Chiar dacă concurează pentru atenție cu Cupa Mondială, acum în desfășurare.
Pogi peste tot
Principalul argument al ipotezei pe care o propun nu ține doar de numărul de victorii, ci și de numeroasele dimensiuni ale ciclismului în care slovenul se impune în cele mai multe cazuri.
Într-o perioadă în care sportul de elită este extrem de specializat, Pogačar este competitiv pe aproape toate tipurile de teren și în aproape toate formatele ciclismului.
A câștigat mari tururi, Turul Franței de patru ori și Turul Italiei o dată, diferite Monumente – curse clasice de o zi -, deocamdată 13 la număr, etape de contratimp, curse pe etape de o săptămână, și a făcut-o în toate felurile, cu atacuri lungi de zeci de kilometri, pe finaluri explozive sau la sprint.
Și este actualul campion mondial pe șosea.
În fiecare dimensiune a ciclismului, Pogacar s-a bătut cu cei mai buni oameni specializați în domeniul lor – de la danezul Jonas Vingegaard, un cățărător, în marile tururi, la olandezul Mathieu van der Poel, probabil cel mai bun ciclist de clasice al actualei generații, în cursele de o zi.
Și de multe ori, cu unele excepții, a câștigat.
Slovenul domină sportul într-un mod „canibalesc”, ce aduce aminte de legendarul ciclist belgian Eddy Merckx, dar o face în perioada modernă, în care valorile sunt mult mai apropiate.
Victoriile sale sunt numeroase, spectaculoase și sufocante. Pare lipsit de respect pentru ceilalți cicliști, dar adevărul este că multe curse sunt practic decise înainte de a începe, dacă Pogi se află la start.
Un sport extrem
Ar mai fi argumente. Ciclismul pe care el îl domină acum este unul dintre cele mai solicitante sporturi, din punct de vedere al anduranței, care testează organismul într-un fel inuman.
Pogacar nu concurează săptămânal, dar are un sezon lung, pe care îl începe devreme, primăvara în februarie-martie, și îl termină toamna târziu în octombrie
Un Tur al Franței, întins pe 21 de zile, cu 2-3 zile de pauză, însumează undeva spre 3.300 de kilometri. Diferența totală de altitudine a turului de anul acesta va fi de 53.950 de metri.
Cicliștii urcă cățărări abrupte, tot mai repede cu fiecare an, apoi își riscă viața pe coborâri cu viteze șocante, pe serpentinele alpine, protejați doar de abilitățile lor.
O etapă de munte combină o mulțime de factori de stres și risc: 5-6 ore de efort intens, diferențe de nivel de peste 3.000 de metri, altitudine care face ca oxigenul să fie mai rar, temperatură care oscilează între 35 de grade Celsius în vale și 5 grade în vârf.
Într-o singură zi, cicliștii pot arde între 5.000 și 8.000 sau chiar mai mult de kilocalorii, în funcție de greutatea etapelor.
Apoi, în marile tururi, o iau de la capăt a doua zi, și tot așa, timp de trei săptămâni. Organismul cicliștilor devine, literalmente, o uzină.
Bucurie
Poate există motive pentru a-i nega lui Pogi titlul de cel mai bun sportiv al planetei la ora actuală, dincolo de greutatea comparației între sporturi – și mă gândesc inclusiv la faptul că ciclismul nu este neapărat un sport extrem de popular la nivel global.
Dar dacă criteriul este „cine se apropie cel mai mult, în prezent, de limitele teoretice ale sportului său”, el ar putea avea cele mai solide argumente din sportul mondial în acest moment.
Există, de asemenea, un factor estetic important.
Mulți fani și observatori simt că asistă la ceva neobișnuit din punct de vedere istoric, nu doar statistic. Este o caracteristică a sportivilor care rămân în amintire ca figuri emblematice ale generației lor.
Întrebările despre dopaj nu pot lipsi dintr-un sport trecut prin multe. Și nu lipsesc.
Dar dincolo de ele și de neliniștea pe care o aduc, Pogi inspiră mai degrabă bucurie, din partea fanilor săi și a celor care îi susțin adversarii, senzația că urmărești un fenomen.
Tot bucuria de a pedala și de a câștiga pare să fie cea îi dă parte din energia cu care atacă toate competițiile, pe cățărările abrupte din Flandra, pavatele din Paris-Roubaix sau pantele interminabile ale Turului Franței.
O ediție istorică?
Ceea ce ne aduce la cursa care începe sâmbătă.
O victorie a lui Pogi i-ar aduce al cincilea Tur al Franței, o performanță atinsă de doar patru oameni în istorie – Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Bernard Hinault și Miguel Induráin (Lance Armstrong a câștigat de șapte ori, dar numele său a fost șters din istorie din motive binecunoscute).
La 27 de ani, slovenul are șanse mari să egaleze recordul și apoi să îl depășească. Asta ar putea consolida ideea că este într-adevăr cel mai bun ciclist al tuturor timpurilor, mai bun decât legenda Eddy Merckx.
I se va opune în primul rând danezul Jonas Vingegaard, proaspăt câștigător al Giro d’Italia, care l-a mai bătut de două ori în Turul Franței și care se simte încurajat anul acesta că ar putea repeta performanța.
Vingegaard se consideră complet recuperat, fizic și mental, după o accidentare traumatizantă de acum doi ani, care i-a limitat performanțele în tot acest timp. Dar îl va putea învinge pe sloven? În orice caz, pare singurul care o poate face.
Ciclismul traversează o perioadă incredibilă, cu Pogačar și Vingegaard în marile tururi, oameni precum Mathieu van der Poel și Wout van Aert și da, iarăși Pogačar în cursele clasice de o zi. E ca și cum ai vedea un duel Messi-Ronaldo, doar că o dată la câteva zile.
Și pentru ca povestea să fie completă, dincolo de alți pretendenți la victoria din Tur, precum belgianul Remco Evenepoel, există acum și un tânăr francez, Paul Seixas, care anul acesta a explodat din punct de vedere al performanțelor.
La doar 19 ani, șansele lui Seixas de a câștiga Turul sunt reduse. Dar ascensiunea sa aduce un suflu nou în pluton și are un potențial simbolic pentru ciclism.
În țara celei mai mari competiții cicliste din lume, oamenii au un motiv de suferință. Visul francezilor ca unul de-al lor să câștige Turul a rămas neîmplinit din 1985, de la ultimul tricou galben al lui Bernard Hinault.
Seixas este cel așteptat să îl împlinească, motiv pentru care i se mai spune, în glumă sau în serios, și „Mesia”. Poate Mesia ciclismului francez nu va confirma anul acesta, dar o va face, destul de sigur, în viitorul apropiat. Franța și ciclismul în general au nevoie de asta.
Oricum ar fi, Turul de anul acesta are șanse mari să fie unul spectaculos.
