„Cel mai incestuos sărut politic pe gură”. Gabriel Liiceanu, verdict după conflictul din Biroul Oval. În toată povestea, el vede și un lucru bun

Tot ce a spus Donald Trump în scena de pomină din Biroul Oval a fost placat pe ideile și cuvintele lui Vladimir Putin, până într-acolo încât în această parte a lumii am avut cu toții senzația că asistăm, între Trump și Putin, la cel mai incestuos sărut politic pe gură, spune filozoful Gabriel Liiceanu, într-o „scrisoare către un prieten”, text publicat în Contributors.ro.  

Liiceanu spune însă că din acest episod rezultă și un lucru bun, singurul:„brânciul dat unei Europe unite de a-și pune pe picioare forța de reacție”.

 „Scrisoare către un prieten:

Dragă prietene,

Tot ce-mi spui referitor la irelevanța investigațiilor pe tema Russiagate și la teoria lansată de Hillary Clinton în 2017 cum că „Trump e omul rușilor” și că „a câștigat alegerile prin manipulările făcute de ruși” – pare convingător. Dar nici articolul din Le Point pe care ți l-am trimis, scris de Jean Lesieur, jurnalist francez de renume, Ancien Directeur de la Rédaction de France 24, Consultant Editorial et Correspondant aux Etats-Unis, Rédacteur en Chef de Télé 7, nu pare să fie al cuiva dispus, la 75 de ani, să-și piardă credibilitatea punând în discuție fără acoperire toamna lui 1986 când are loc conjuncția dintre KGB și Trump la o serată de la NeyYork. Și tot ce urmează. Dar astea sunt culise. (Vezi Jean lesieur, Trump et la Russie, une histoire trouble qui s’écrit dès les années 1970 Le Point, 27/02/2025 à 17h00)

 Din păcate, pentru mine mult mai convingător e tot ce a spus Trump în văzul întregii planete în seara de pomină din 1 martie în Biroul Oval. Totul era placat pe ideile și cuvintele lui Putin, până într-acolo încât am avut cu toții, în această parte a lumii, senzația că asistăm, între Trump  și Putin, la cel mai incestuos sărut politic pe gură.

„Eu nu cred că după teribila scenă din Biroul Oval cei 73 de milioane de americani l-ar mai vota și acum pe Trump”

Faptul de a terfeli victima agresiunii care n-a făcut decât să-și apere țara(este oare acesta un capăt de acuzare?) și a relua pe cont propriu ideile și cuvintele celui mai limpede conturat agresor și criminal de la Hitler și Stalin încoace, lăsând impresia că este ALIATUL lui; faptul de a-l primi pe Zelenski la Casa Albă ca la Judecata de Apoi (mai rămânea să-l pună în genunchi la colț pe coji de nuci); faptul de a transforma într-un show public ceea ce ar fi trebuit să fie o negociere între patru pereți; faptul de a da un număr de bullying punându-ți sluga de serviciu să-l hărțuiască și să-l muște de fund când tu, Trump, oboseai;  faptul de a pune un jurnalist să-i ceară socoteală unui președinte de stat pentru felul în care e îmbrăcat; faptul – de o mitocănie fără precedent – de a nu-ți însoți musafirul la plecare; faptul de a cere recunoștință din două în două minute, bătând cu pumnul în masă și înfigându-i lui Zelenski degetul în piept; în sfârșit, faptul de a evoca în repetate rânduri că între America și Europa există un ocean și că, la o adică, ce se petrece în „partea aia a lumii” nici nu-l privește pe el, Trump, – toate acestea ce sunt?

Oare nu același ocean evocat de Trump a existat între America și Europa și în secolul 20, când alți președinți, animați de alte idealuri și valori, au trimis trupe de tineri americani care au murit ca să elibereze Europa de monștri și să apere ideea de libertate și democrație?

Tu, dragul meu, mi-ai atras primul atenția cu ani în urmă, când abia ne cunoscuserăm, că sunt pline cimitirele Europei de cei trimiși, de dincolo de ocean, să-și dea viața ca Răul să nu izbândească în lume. Oceanul invocat de astă dată de Trump ca un soi de „fuck off, la o adică, cu Europa voastră!” este, cred eu, un mod de a fi pălmuit nu Europa, ci poporul american și tot ce a fost mare în istoria lui. Eu nu cred că, după teribila scenă din Biroul Oval, cei 73 de milioane de americani pe care îi invoci l-ar mai vota și acum.

Razna

Măsurile justificate pe care le-a luat Trump imediat după alegerea lui (cea cu cota de segregație pe sexe și rase din religia woke, impusă în universități și întreprinderi, cea cu migranții și cu controlul cheltuielilor nesăbuite din mandatele democraților) nu pot ține balanța în echilibru cu tot ce am văzut hidos în urmă cu două zile din spectacolul puterii dezlănțuite impudic.

Mai ții minte, dragă prietene, când te-am sunat de pe Valea Oltului în urmă cu vreun an și am avut prima discuție despre Trump? Îți spuneam atunci, pe un ton vibrat, că omul are un comportament de huligan isteric și megalo care face de râs lungul șir de președinți ai Americii de dinaintea lui. „Da, are unele defecte, chiar mari, dar salvează America și o readuce pe drumul bun al tradiției”, mi-ai răspuns.

Atunci am fost înclinat o clipă să te cred, pentru că tu, fiind acolo, mi-am zis, vorbeai dinăuntru. Acum, drumul pe care a pus Trump America mi se pare că încape perfect în cuvântul românesc „razna”: drumul impredictibilității totale. Dragul meu, închei spunându-ți că țin mult la tine, și că, de dragul prieteniei noastre, voi ține până la capăt, chiar dacă acum ne luăm amândoi libertatea divergenței la care avem dreptul. Te îmbrățișez, Gabriel”.

PS Senzația de la cestălalt capăt al lumii (deci s-ar putea să greșesc!) e că acum nu puțini republicani se spală pe mâini de Trump și-i părăsesc barca. Ce-i drept nu cei care, la recentul lui discurs de întronare, aplaudau și se ridicau în picioare din două în două propoziții de m-am frecat la ochi, crezând o clipă că sunt la Sala Palatului la unul dintre multiplele congrese ale Partidului când Ceaușescu se realegea.

PPS Singurul lucru bun care cred că rezultă din toată povestea asta este brânciul dat unei Europe unite de a-și pune pe picioare forța de reacție la orice agresiune și de a nu mai depinde de capriciile nimănui.