Sari direct la conținut

Cel mai mare furnizor mondial de piese auto pregătește o măsură drastică, după ce deja a anunțat concedieri masive

HotNews.ro
Cel mai mare furnizor mondial de piese auto pregătește o măsură drastică, după ce deja a anunțat concedieri masive
Fabrica de semiconductori a Bosch, din Dresda, Germania, 12 iulie 2022. Sursa foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Pe lângă concedierea a mii de angajaţi, gigantul din domeniul ingineriei Robert Bosch va reduce şi orele de lucru pentru unii din angajaţii săi din Germania, în vederea reducerii costurilor, scrie DPA.

Aproximativ 10.000 de angajaţi ai Bosch sunt afectaţi de reduceri, a spus sâmbătă un purtător de cuvânt al companiei, pentru agenția germană de presă.

Cei mai mulţi angajaţi afectaţi au contracte pentru 38-40 de ore de muncă pe săptămână. În urma reducerii programului, şi salariile vor scădea în mod corespunzător, notează Agerpres.

De la 1 martie 2025, angajaţii de la sediul Bosch din Gerlingen, o suburbie a oraşului Stuttgart, şi de la fabricile Bosch din Stuttgart vor lucra doar 35 ore pe săptămână.

Subsidiara Bosch Engineering va fi printre diviziile afectate. Din octombrie, 2.300 de angajaţi de la această divizie lucrează doar 37 de ore pe săptămână în loc de 40. Ei ar urma să lucreze 36 de ore pe săptămână.

Sindicaliștii promit „rezistență la toate nivelurile”

Anunţul a fost criticat de Frank Sell, şeful Consiliului angajaţilor de la divizia care furnizează piese auto a Bosch.

„Am ajuns la un un nou nivel scăzut al cooperării noastre cu conducerea, ca rezultat al intervenţiei unilaterale a companiei în nivelul de plată al angajaţilor”, a spus Sell.

Sindicalistul a adăugat: „Vom organiza acum rezistenţa noastră faţă de aceste planuri la toate nivelurile”.

Planurile de concedieri se întind până în 2032

Vineri, Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, cel mai recent indiciu al dificultăţilor din industria auto germană, afectată de cererea slabă şi de concurenţa din China.

Bosch, cel mai mare furnizor mondial de piese auto, ar urma să renunţe la 3.500 de angajaţi, până la finalul lui 2027, de la divizia sa de servicii informatice, jumătate fiind dintre aceștia fiind de la unităţile din Germania, pe fondul cererii slabe pentru sisteme de asistenţă de conducere inteligentă şi soluţii pentru conducere automată.

De asemenea, 750 de angajaţi ar urma să fie concediaţi până în 2032 la uzina din Hildesheim, în Germania.

În plus, vor fi concedieri la divizia de mecanisme de direcţie la fabrica din Schwaebisch Gmuend, lângă Stuttgart. Compania vrea să concedieze acolo până la 1.300 de angajaţi, în perioada 2027 – 2030.

Consiliul angajaţilor Bosch şi sindicatul IG Metall şi-au exprimat opoziţia faţă de concedieri.

„Ne vom organiza rezistenţa în acele fabrici la toate nivelurile”, a afirmat Frank Sell, adjunctul şefului Consiliului angajaţilor.

Sectorul auto german, în declin

Continental, Robert Bosch GmbH şi ZF Friedrichshafen AG îşi reduc cheltuielile pentru a face faţă declinului din sectorul auto.

Clienţii lor, inclusiv Volkswagen AG şi Mercedes-Benz Group AG, îşi reduc eforturile de electrificare, ca răspuns la cererea slabă, astfel încât furnizorii care investesc în noile tehnologii se confruntă cu dificultăţi.

Giganţii industriali germani sunt afectaţi de tranziţia la o economie mai curată.

Tranziţia este una deosebit de dificilă pentru sectorul auto german, care a crescut graţie producţiei unor automobile de calitate, echipate cu motoare cu combustie, şi care beneficia de sute de producători locali de componente.

INTERVIURILE HotNews.ro