Mark Zuckerberg încearcă să ne vândă un viitor în care AI-ul dezvoltat de Meta ne va rezolva toate problemele și toată lumea va avea de câștigat. Însă felul în care expune acest viitor utopic trădează o lipsă de înțelegere cu privire la ceea ce ne face oameni și o totală desprindere de realitate.
- Mark Zuckerberg a publicat pe blogul oficial al Meta o opinie intitulată „Viitorul aparține tuturor: drumul către un viitor pozitiv în lumea AI”.
- E un fel de manifest despre cum crede șeful Meta că ar trebui să arate lumea în era „superinteligenței”, așa cum o denumește el.
- Textul diferă mult față de discursurile din industria AI.
Mai exact, spre deosebire de discursurile mai apocaliptice din industria AI, textul de peste 6.000 de cuvinte a lui Mark Zuckerberg e unul profund optimist.
Un agent AI pentru fiecare
Zuckerberg pornește de la ideea că superinteligența va ajunge în următorii ani să depășească inteligența umană în tot felul de domenii și spune că este cel mai important să nu lăsăm această putere în mâinile câtorva companii sau guverne, ci să o punem la dispoziția cât mai multor oameni.
În viziunea lui, fiecare dintre noi ar trebui să avem un fel de agent AI personal, disponibil 24 de ore din 24, care să ne cunoască obiectivele și să ne ajute cu aproape orice: de la carieră, bani și sănătate, până la relații, casă și hobby-uri. AI-ul ar trebui să ne facă mai creativi, să ne ajute să învățăm, să inventăm lucruri și chiar să pornim afaceri cu echipe foarte mici.
Zuckerberg este atât de optimist încât spune că, în loc să distrugă locuri de muncă, superinteligența ar putea ajunge să creeze mai multe, tocmai pentru că oamenii vor putea face lucruri care astăzi sunt prea complicate sau prea scumpe (va fi mult mai ușor să începi propria afacere pentru că vei avea acces mai ușor la resurse).
E evident că acest manifest reprezintă, la finalul zilei, și direcția în care vrea Meta să meargă: compania ne arată că vrea să construiască această „personal superintelligence” pentru miliarde de oameni, să ofere variante gratuite sau ieftine și să susțină dezvoltarea unor modele open source. Zuckerberg argumentează și că AI-ul trebuie să rămână cât mai puțin centralizat și că siguranța nu vine neapărat dintr-un singur AI controlat de câțiva experți, ci dintr-o lume în care puterea este distribuită între cât mai mulți oameni și sisteme care se pot controla reciproc.
Unele lucruri din viața noastră nu sunt valoroase doar pentru rezultatul pe care îl produc
Citind toate astea, însă, am rămas mai puțin interesat de întrebarea dacă Zuckerberg are dreptate despre viitorul AI și mai mult de o alta: ce anume consideră el că înseamnă, de fapt, o viață mai bună? Pentru că aproape fiecare exemplu din manifest pornește de la aceeași presupunere: dacă AI-ul ne ajută să facem lucrurile mai repede, mai bine și mai eficient, atunci automat vom trăi mai bine.
În textul său, Zuckerberg dă niște exemple grăitoare. Ne zice că agentul său AI îl ajută să-și petreacă timpul cu fiica lui, care adoră să gătească. AI-ul îi pregătește rețete personalizate pentru fiecare weekend, comandă ingredientele și îi oferă sugestii în timp ce gătesc.
Sincer, nu e ceva ce sună rău. Până la urmă, dacă facem un pas în spate, vedem un părinte ocupat care primește ajutorul de care are nevoie pentru a găsi activități potrivite pentru copilul său, nu mai pierde timpul căutând rețete și poate să se concentreze pe lucrurile importante. Însă, de ce presupunem că timpul petrecut căutând rețeta, alegând-o și gândindu-ne ce i-ar plăcea copilului este timp pierdut?
O relație nu este doar o problemă pe care trebuie să o rezolvăm cât mai eficient
Zuckerberg spune că agentul personal va lucra pentru noi inclusiv la „îmbunătățirea relațiilor” și a hobby-urilor. Aici se vede cel mai bine limita acestei viziuni despre viitor: unele lucruri din viața noastră nu sunt valoroase pentru rezultatul pe care îl produc, ci pentru simplul fapt că noi le facem. O relație nu este doar o problemă pe care trebuie să o rezolvăm cât mai eficient, iar un hobby nu este o activitate care trebuie optimizată pentru a obține maximum de rezultate.
Și ideea nu vine doar de la Zuckerberg. Într-un interviu recent, Sam Altman, CEO-ul OpenAI, a făcut o predicție similară: în aproximativ șase luni, spune el, ChatGPT ar putea ajunge să aibă un „context perfect” al întregii noastre vieți: să știe cine suntem, ce ne place, ce facem, ce ne preocupă și să folosească toate aceste informații pentru a ne ajuta într-un mod mult mai personalizat. Nu mai vorbim, așadar, doar despre un chatbot căruia îi punem întrebări, ci despre un AI care ne însoțește permanent și care ajunge să cunoască tot mai bine persoana din spatele ecranului.
Eficientizarea permanentă, mantra din Silicon Valley
Ideea că totul trebuie eficientizat la maximum nu e una care a apărut odată cu AI. Face parte dintr-o filosofie mai veche, foarte prezentă în Silicon Valley, potrivit căreia dacă putem face ceva mai repede, mai ușor și cu mai puține resurse, atunci în mod automat am făcut un lucru bun. Iar AI este, într-un fel, expresia perfectă a acestei filosofii: o tehnologie care promite să elimine cât mai mult din efortul pe care îl depunem pentru a obține un anumit rezultat.
Deja vedem această filosofie în acțiune peste tot în jurul nostru. Tot timpul ne dorim să fim mai productivi și nu doar la muncă. Vrem să mâncăm mai eficient, să dormim cum trebuie ca să obținem un scor bun pe smartwatch, să facem mișcare așa cum trebuie, să citim un anumit număr de cărți pe an etc.
Să lași AI să citească în locul tău
Există o diferență importantă între a elimina efortul inutil și a elimina efortul care face parte din experiență. Dacă AI îmi face rezervarea la restaurant, nu pierd mare lucru. Dacă îmi face un rezumat al unui document de muncă, probabil chiar îmi face viața mai bună. Dar ce se întâmplă când aceeași logică este aplicată unor activități care nu au ca scop principal rezultatul final?
Să luăm cititul. Dacă scopul este doar să aflu ce se întâmplă într-o carte, un AI îmi poate da probabil informația în câteva secunde. Dar nimeni nu citește o carte doar pentru a ajunge la finalul ei. Îmi vine în minte doar „Kitchen Confidential”, scrisă de Anthony Bourdain, o carte în care farmecul este dat tocmai de stilul incomparabil de scris al lui Bourdain: felul în care povestește, ritmul frazelor, observațiile lui, umorul și vocea pe care o are. Un rezumat al cărții îmi poate spune ce s-a întâmplat în ea, dar nu-mi poate oferi experiența de a o citi.
Ce pune în pericol inteligența artificială
E valabil pentru hobby-uri de orice fel. Scopul nu e să ajungi la anumite KPI-uri ca să știi că ți-ai făcut treaba. Plăcerea stă în procesul în sine, în dificultatea lui, în obstacolele care îți apar câteodată, în fiecare pas pe care îl parcurgi. Plăcerea stă în a trăi momentul cu adevărat ca să cităm un clișeu. Or, AI-ul pare să pună în pericol fix asta.
Ideea că AI ne-ar putea ajuta și în relațiile cu ceilalți este, din nou, extrem de problematică. Zuckerberg spune că AI-ul ne va ajuta să „ne aprofundăm relațiile” fără să detalieze în vreun fel ce ar putea însemna asta. Însă felul în care interacționăm cu cei din jurul nostru e ceva profund uman și nu va putea fi niciodată eficientizat de un robot.
Cu cât agentul meu ajunge să mă cunoască mai bine, cu atât poate să facă mai multe lucruri în locul meu. Poate să-mi amintească să-mi sun mama, să-mi aleagă cadoul pentru ea și chiar să-mi sugereze ce să-i spun. Dar, dacă îi dau și toate aceste lucruri, cine mai face efectiv efortul de a fi fiul, prietenul sau partenerul cuiva?
Nu vreau să romanțez fiecare corvoadă și nici să pretind că orice efort este valoros doar pentru că este efort. Evident că există lucruri de care abia așteptăm să scăpăm. Dar cred că trebuie să fim atenți la diferența dintre munca pe care vrem să o eliminăm și efortul prin care ne construim atât viețile, cât și pe noi ca persoane. Uneori, faptul că ceva durează, că ne consumă atenția sau că nu este perfect eficient nu este o problemă de rezolvat.