Cel mai mare turoperator din Europa se așteaptă la încă o vară de vis, în pofida creșterii prețurilor
Compania germană TUI, cel mai mare turoperator din Europa, a prognozat miercuri un sezon estival de vară cu cerere puternică, în pofida prețurilor ridicate, dezvăluind totodată că a obținut iarna trecută rezultate mai bune decât se aștepta, relatează Reuters.
Prețul acțiunilor TUI, companie care oferă rezervări la hoteluri, croaziere și deține o flotă proprie de avioane pentru zboruri charter, au crescut cu 2% miercuri la scurt timp după deschiderea bursei în condițiile în care turoperatorul a dezvăluit că se așteaptă ca veniturile sale să crească în 2024 cu 10% iar profitul său operațional cu 25%.
Analistul Ivor Jones de la banca britanică de investiții Peel Hunt afirmă că unii investitori sperau chiar ca TUI să ofere prognoze mai bune de atât, motiv pentru care prețul acțiunilor a început să crească înainte de publicarea datelor.
Deși turoperatorul spune că se așteaptă ca trendul pozitiv să crească în a doua jumătate a lui 2024, compania spune în documente că vede „actualele incertitudini macroeconomice, precum și geopolitice, mai ales în Orientul Mijlociu”.
Compania germană, care s-a listat recent pe bursa de la Frankfurt după ce în trecut a fost listată pe cea londoneză, a anunțat că 60% din pachetele sale turistice pentru perioada verii au fost vândute deja, asemănător cu nivelul din 2023, estimând că prețurile au crescut în medie cu doar 4%.
Turoperatorii și țările din jurul Mediteranei se pregătesc pentru un nou an record în materie de turism
Marii turoperatori speră ca, în pofida incertitudinilor financiare din multe țări, vara lui 2024 să le aducă noi încasări consistente în condițiile în care anul trecut numeroase țări europene, în special cele de la Marea Mediterană, au raportat un număr record de turiști.
Grecia, de exemplu, estima încă din luna februarie că se îndreaptă spre un nou an cu venituri record din turism.
Datele publicate miercuri de TUI arată că turoperatorul a obținut venituri cu 16% mai mari în primul trimestru al lui 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile TUI au ajuns astfel de 3,6 miliarde de euro în primele 4 luni ale anului, un record pentru această perioadă mai puțin aglomerată.
TUI a notat de asemenea că vremea deja caldă i-a făcut pe unii călători să cumpere pachete în ultimul minut pentru al doilea trimestru al anului și că cea mai mare cerere este pentru destinațiile precum Spania și Egipt.