Sari direct la conținut

Cel putin 164.000 de romani au luat anul trecut credite cu o DAE de peste 200%

HotNews.ro

In vremuri de criza, acordarea unor imprumuturi de valori mici direct la domiciliu se dovedeste a fi o afacere de succes. Astfel, cea mai cunoscuta companie de acest gen din Romania (Provident) a dat anul trecut imprumuturi totale de 71.8 milioane euro, in crestere cu 70% fata de anul 2008, in timp ce numarul clientilor a crescut de la 85.000 la 164.000, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

Citeste continuarea si comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.

Precizari Provident:

Este adevarat ca valoarea DAE a imprumuturilor Provident ia valori cu totul neverosimile, insa acest lucru tine de formula de calcul a DAE, care conduce la valori cu atat mai mari cu cat perioada de rambursare este mai scurta. De exemplu, pentru un credit de 1000 de lei pe 28 de saptamani, costul este de 590 de lei. Aceeasi suma imprumutata pe 56 de saptamani are un cost de 836 de lei. In primul caz, DAE este 510%, in al doilea 248%. Cu alte cuvinte, desi costurile propriu-zise cresc, DAE scade odata cu extinderea perioadei de restituire.

Mai mult, pentru exemplul de mai sus o DAE de 248,04% NU inseamna ca un client trebuie sa plateasca aproape de trei ori suma imprumutata. Costul total este de 836,8 lei, este clar de la bun inceput, ramane fix pe toata perioada imprumutului si este specificat fara echivoc in contractul de credit.

Imprumutul Provident nu este cea mai ieftina varianta de finantare, insa costurile sale sunt clare și fixe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro