Cele 10 masuri urgente ale Planului anticriza
Guvernul a aprobat joi bugetul de stat un plan de combatere a crizei economice, a anuntat premierul Emil Boc.
Informatia pe scurt:
- alocarea a 20% din buget pentru investitii in infrastructura
- neimpozitarea profitului reinvestit, care va intra insa in vigoare in 2010;
- compensarea TVA-ului de recuperat cu cel de platit;
- achitarea datoriilor guvernamentale;
- capitalizarea CEC Bank si Exim Bank;
- continuarea si extinderea programului Rabla.
Principalele 10 puncte ale Planului anticriza, prezentate de Emil Boc
1. Alocarea a 20% din bugetul anului 2009 pentru investitia publica masiva in infrastructura. E vorba despre infrastructura din transporturi, la cea din domeniul mediului, a sanatatii, a invatamantului, a reabilitarii termice a blocurilor de locuit si infrastructura care se refera la drumuri judetene, drumuri comunale, pietruiri, alimentari cu apa, tot ceea ce inseamna practic infrastructura in Romania. Este principala masura care sustine cresterea economica, si principala masura anticriza. – Emil Boc
2. Achitarea datoriilor guvernamentale – restantele lasate de vechiul guvern, a facturilor si a subventiilor restante.
3. Cresterea gradului de absorbtie a fondurilor comunitare. Emil Boc a anuntat infiintarea unui comitet inter-ministerial sub coordonarea Premierului si a vice-premierului, care monitorizeaza saptamanal progresele facute in absorbtia fondurilor comunitare.
4. Neimpozitarea profitului reinvestit. Aceasta masura va fi facuta printr-o ordonanta de urgenta pentru modificare Codului Fiscal.
5. Posibilitatea compensarii TVA-ului de recuperat cu TVA-ul de platit sau cu alte impozite datorate bugetului de stat si in lunile ulterioare lunii in care s-au depus cererile de restituire, precum si dupa expirarea termenului legal de 45 de zile. Emil Boc – o masura de eliminare a blocajelor
6. Capitalizarea CEC-ului si a Exim Bank-ului. Emil Boc – masura pentru sustinerea IMM-urilor. Numai la CEC vorbim de o capitalizare cu aproximativ 250 de milioane de euro.
7. Infiintarea fondului de contra-garantare a creditelor pentru IMM-uri.
8. Alocarea, prin bugetul de stat, a aceluiasi volum de fonduri alocat pentru promovarea exporturilor, ca in anul 2008, precum si majorarea contributiei statului pentru finantarea acestei activitati.
9. Continuarea si extinderea programului „Rabla”. Sunt acceptate pentru intrarea in program si masinile care acum au o vechime de 10 ani. Inainte erau acceptate numai masinile care aveau o vechime de 12 ani. Majorarea sumei acordate de la 3.000 de lei la 3.800 de lei, precum si finantarea a nu 60.000 de vehicule fata de 40.000 in anul 2008.
10. Includerea in bugetul general consolidat a veniturilor proprii ale institutiilor si agentiilor guvernamentale. Asta inseamna ca acele agentii guvernamentale sau institutii care au venituri proprii – de fapt sunt tot venituri publice de la stat – vor fi incluse in bugetul consolidat al statului si, evident, vor fi alocate resursele in concordanta cu interesul general, si nu cu interesul particular al unor persoane care conduc asemenea agentii sau institutii.
Pentru acest an, Executivul a luat in calcul o crestere economica de 2,5%, ceea ce inseamna ca PIB-ul va ajunge la 144,7 miliarde de euro. Totodata, bugetul preconizat este de 56,1 miliarde de euro, iar deficitul bugetar va fi de 2%. Cursul de schimb pe care a fost construit acest buget este de 4 lei pentru un euro.
Mediul de afaceri asteapta adoptarea urgenta a masurilor
Masurile referitoare la sprijinirea companiilor sunt, in mare parte, propuse chiar de catre mediul de afaceri, dupa cum au declarat, in mai multe randuri, reprezentantii organizatiilor patronale prezenti la negocierile cu Ministerele.
Cezar Coraci, presedintele UGIR-1903 a declarat pentru HotNews.ro ca acestea sunt, de fapt, masuri pentru normalizarea mediului de afaceri. „Toate trebuiau oricum facute. Parametrii generali sunt aceia pe care i-am stabilit, dar asteptam niste date si cifre concrete”, a adaugat Coraci.
El a mai subliniat faptul ca masurile considerate „anticriza” trebuie adoptate urgent si nu trebuie sa astepte bugetul. „S-ar putea ca, intr-o luna si jumatate cat va sta bugetul in Parlament, o parte din agentii economici nici sa nu mai existe”.
Ce au discutat oamenii de afaceri cu Traian Basescu
Referitor la intalnirea de la Coroceni, cu presedintele Traian Basescu, reprezentantul organizatiei patronale a spus ca a fost „deosebit de constructiva”: „Nu a dorit sa ne transmita un mesaj anume. Ne-a ascultat si ne-a oferit o serie de informatii foarte importante legate de starea in care se afla economia”, a declarat Coraci.