Cele 9 schimbări care îi pot face pe tinerii de azi să ajungă niște pensionari săraci
Majoritatea românilor care caută să își fructifice banii se uită fie la depozite bancare, la investiții bursiere, ori la fondurile de investiții. Oricum, trebuie ținut cont de câteva realități concrete: adolescenții de azi vor trăi mai mult decât părinții lor, prețurile au tendința generală de creștere, tot mai puțini români vor avea de plătit pensiile a tot mai mulți dintre noi. Cu alte cuvinte, o strategie gen ”lasă dragă, că ne dă Statul pensia și mai vedem noi după aia cum ne mai descurcăm…”, e perdantă din start.
Asistăm la serioase schimbări demografice, pe care dacă nu le luăm în seamă, riscăm să ajungem niște pensionari săraci.
- Citește și: Cele 5 mituri legate de pensii
Când auzi cuvântul ”pensie”, gândește-te la următoarele:
1. S-ar putea să trăiești mai mult decât te aștepți
Speranța de viață crește. Bunicii noștri aveau o speranță de viață mai mcă decât părinții noștri, iar noi avem o speranță de viață la naștere mai mare decât a părinților. În ultimii 40 de ani speranța de viață a crescut cu peste 5 ani. La o cheltuială medie lunară de 2.800 de lei (2.730, potrivit datelor Statisticii), asta înseamnă 33.000 de lei pe an sau 170.000 de lei în cinci ani. De unde-i iei? În plus, speranța de viață în următorii 40 de ani va crește în ritm mai alert datorită noilor descoperiri științifice/medicale și dezvoltării sistemelor de Inteligență Artificială.
Speranța de viață la 65 de ani a crescut și ea cu aproape 3 ani, iar probabil că în următorii 30 de ani va crește mai mult.
2. S-ar putea să ai nevoie de mai mulți bani decât crezi
Când ne gândim la pensie, de regulă îți faci calculul următor: mă descurc cu 2.800 de lei pe lună (pensia de la Stat plus mici ciupeli). Doar că, dincolo de faptul că vei trăi mai mult, prețurile de peste 30 de ani (în ideea că atunci te vei pensiona) nu vor mai fi aceleași cu cele de azi.
Altfel spus, e foarte probabil ca cei 2.800 de lei de azi să nu valoreze la fel de mult și peste 30 de ani. De exemplu, un cuplu căsătorit în vârstă de 67 de ani care ar trăi până la 87 de ani cu câte 2.800 de lei, ar avea nevoie de aproape 700.000 de lei. Dar la o inflație medie de 3% pe an, suma ar crește considerabil și ar depăși bine un milion de lei.
3. Ignorați depozitele bancare și gândiți-vă la altceva
În România, cu foarte puține excepții în timp, dobânzile reale la depozite au fost negative. Inflația și costurile legate de spezele bancare (comisioane, taxe șamd) au depășit nivelul real al randamentului nominal oferit de bancă. Soluția depozitului care să vă înmulțească economiile trebuie uitată, așadar. Ce ne rămâne?
4. Ce te faci dacă vârsta de pensionare va crește?
Pe termen lung spre acolo ne îndreptăm. România nu ar fi singurul stat european care ar face această corelare, cu toate că măsura ar putea funcționa ca un bumerang. Și spun asta deoarece pandemia actuală de COVID-19 a redus speranța de viață cu circa un an, spun experții.
Perspectiva de a munci până la 70-75 de ani nu e deloc fericită pentru nimeni. Dacă ajungi să te pensionezi la această vârstă, date fiind condițiile de sănătate ale populației la grupa de vârstă de peste 70 de ani, nu vei apuca să te bucuri prea mult de pensie. E drept, bugetul Statului are doar de câștigat: nu va mai cheltui cu pensia ta mult timp că nu va mai avea cui da pensia. În același timp va încasa de la tine contribuții mai mult timp decât o face în prezent.
5. România se împuținează și îmbătrânește
”Romania este una dintre țările europene cu cel mai ridicat ritm de îmbătrânire a populației. Asta este prima veste proastă. A doua veste proastă e ca suntem una din țările cu cele mai ridicate fluxuri de emigratie. Si pleacă și tinerii și cei în floarea vârstei. Cele doua evoluții vor afecta serios sistemul public de pensii.
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR) a făcut un sondaj din care a reieșit că 50% dintre români n-au nicio economie pentru bătrânețe, ceea ce e trist. Există mentalitatea asta păguboasă de genul că „lasă că oricum nu mai prind pensia”. Ceea ce e fals. Sau mai e tipul de gândire: „lasă că mai am timp până la pensie, o să văd mai târziu ce fac”. Numai că se trezesc prea târziu”, explică Radu Crăciun într-o discuție cu HotNews.ro.
Soluţia la problema îmbătrânirii demografice şi diminuarea poverii economice, scrie profesorul Ghețău, este menţinerea persoanelor vârstnice în activitate, fie că este vorba despre viaţa profesională, fie de alte activităţi în cadrul comunităţii în care acestea trăiesc.
6. Investiți în pensii private, titluri de stat, plasamente alternative
Românii cheltuiesc cam trei sferturi din venit pe lucruri legate de supraviețuire (facturi curente, locuință etc) și nu se uită la viitorul pe termen lung. Deși nu poate nimeni oferi garanții cum că banii din fondurile de pensii administrate privat sunt ”sfinți” și nu se va atinge nimeni de ei, aceste fonduri par cea mai realistă alternativă pentru vremurile care urmează. Îți ”rupi” din puțin, pentru a spera la mai mult. Asta doar dacă vreunui ideolog de stânga nu îi vine ideea confiscării banilor pentru scopuri nobile, de partid.
7. Nu omite că sistemul taxării veniturilor s-ar putea schimba
Desigur, mecanismul taxării veniturilor poate fi și relaxat, dar probabilitatea de a trece la o taxare progresivă este ridicată. E prevăzută în programul trecut de guvernare și probabil că o s-o vedem din 2026, nu mai devreme. De asemenea, taxarea proprietăților ar putea fi revizuită (în sus, evident). Apoi, pe fondul îmbătrânirii și al migrației externe, ca să poți achita pensiile s-ar putea mări și alte taxe. Alte taxe noi ar putea apărea pentru a putea susține ieșirea la pensie a „decrețeilor”.
8. „Este suficient să am o locuință când mă pensionez”
S-ar putea să nu fie. În timp ce achiziționarea de proprietăți imobiliare este o obsesie națională la noi, e nevoie de mai mult decât o casă atunci când renunți la muncă. Deși a avea un acoperiș deasupra capului ar trebui să fie o prioritate, nu uitați că aveți nevoie de un venit pentru a vă finanța cheltuielile zilnice la pensie. Și aici mai intervine un mit: „Voi cheltui mai puțin după ce mă retrag”, spun cei mai mulți. S-ar putea să nu fie așa. Chiar dacă veți ajunge să plătiți mai puțin pentru navetă, educația copiilor și rate la bănci, facturile dumneavoastră medicale ar putea crește odată cu vârsta. Un alt factor critic care lucrează împotriva ta este inflația, care reduce valoarea banilor, astfel încât ajungi să cheltuiești mai mult pentru aceleași nevoi.
9. Nu am bani de economisit sau de investit
Acesta e un alt mit. Unii spun că a investi în instrumente gen fonduri de investiții presupune o sumă consistentă de bani. Sau că, dacă plasezi banii acolo, banii ramân blocați foarte mult timp și nu ai acces la ei.
În realitate, în 48 de ore de la momentul în care îți ceri răscumpărarea îți primești banii înapoi. Fără comision de retragere, ca să adaug un amănunt. In fondurile deschise de investitii ai acces tot timpul la banii tăi si poti intra cu o suma pe care si-o poate permite oricine.
Sursă foto: Dreamstime