Sari direct la conținut

Cele mai bizare taxe din Iasi

HotNews.ro

Daca aveti de gind sa va cumparati un iaht, va trebui sa achitati o taxa anuala de 18 milioane lei. Pentru o barja fluviala scapati mai ieftin, cu doar 6 milioane de lei. Pentru intretinerea cavourilor personalitatilor iesene se achita anual 49.000 de lei. Sapatul gropii costa 200.000 de lei, aici oferindu-se si „o facilitate”: astuparea ei ramine de achitat pe lumea cealalta

Pe apele involburate ale Bahluiului, un iesean manevreaza cu indeminare iahtul nou-nout. Dupa ce ocoleste o barja fluviala, isi indreapta agale iahtul spre mal. Dupa un slalom printre numeroasele ambarcatiuni, reuseste cu greu sa-si „parcheze” iahtul in locul rezervat.

Pe ponton il saluta pe „tipul” de la administratia portuara, dupa care se urca in jeep si se indreapta spre o binemeritata odihna. Cam asa isi inchipuie alesii nostri ca se va trai in Iasi peste citiva ani. Pentru a nu ramine in urma evenimentelor si grijulii cu bugetul cum sint, mai ales pe partea de adunat, s-au gindit sa fixeze din timp toate taxele necesare.

Nici un platitor

Taxele pe iaht sau pe barje fluviale nu sint singurele taxe bizare prevazute de consilierii locali. Le urmeaza indeaproape cele pentru barci cu sau fara motor, salupe, bacuri si poduri plutitoare, vapoare si chiar taxa pentru cazane de fabricat rachiu.

Valoarea acestora variaza intre 122.000 lei si 18 milioane de lei.

In Iasi nu exista nici un platitor al unor astfel de taxe, dar vorba sefei serviciului Impozite si Taxe din cadrul Finantelor Locale, Mariana Savin, „nu se stie niciodata cind poate aparea un proprietar de barca sau de iaht”.

Lista taxelor care-ti provoaca zimbete nu se incheie aici. La Starea Civila, de exemplu, ieseanul are de platit taxa pentru copac sau cea pentru recunoasterea unui copil in afara casatoriei. Nici in locul de veci nu scapam de taxe mai mult sau mai putin bizare. Taxa pentru intretinerea spatiilor verzi dintre morminte si a cavourilor marilor personalitati trebuie platita anual.

In schimb, aici beneficiem si de o gratuitate nesperata, si anume astuparea gropii.

200.000 lei pentru un cazan de rachiu

Mai concret, un ipotetic detinator de iaht ar trebui sa plateasca Directiei de Finante Locale 18.249.000 de lei pe an. Pentru barcile cu motor, taxa perceputa este mai mica, respectiv de 730.000 de lei anual. Taxele asupra mijloacelor de transport pe apa precum barja fluviala sau bacul variaza intre 1.220.000-6.083.000 de lei.

Depasind capitolul apa, nici producatorii nu au scapat de „ochiul de vultur” al primariei.

Ca urmare, producatorii de rachiu trebuie sa achite anual o taxa pentru cazane de fabricat rachiu in valoare de 200.000 de lei. Pentru toate acestea exista o justificare. „Noi nu facem decit sa punem in aplicare prevederile Codului Fiscal si de procedura fiscala. Aceste taxe trebuie prevazute potrivit Codului Fiscal.

Nu se stie niciodata cind poate sa apara un proprietar de iaht sau barca”, precizeaza Mariana Savin, sef serviciu Impozite si Taxe in cadrul Directiei de Finante Locale.

Taxe peste tot

La Starea Civila, pentru a avea o casnicie solida, viitorii soti trebuie sa achite taxa pentru copac in valoare de 150.000 de lei. Mai mult, diferenta de o zi ii costa in plus pe miri inca un milion de lei. Astfel, daca ceremonia are loc simbata trebuie achitata o taxa de 580.000 de lei, dar daca in schimb are loc duminica se plateste 1.550.000 de lei.

Apoi, daca un parinte vrea sa isi recunosca copilul rezultat in afara casniciei trebuie sa scoata din buzunar 50.000 de lei.

Dupa ce s-a casatorit si s-a plimbat cu iahtul, ieseanul ajunge sa se gindeasca si la locul de veci. Aici plateste taxa pentru intretinerea spatiilor verzi dintre morminte, precum si a cavourilor personalitatilor iesene, in valoare de 49.000 de lei. Sapatul unei gropi costa 200.000 de lei.

Pentru a face insa oferta mai atractiva, se ofera si „o facilitate”: astuparea gropii ramine de achitat pe lumea cealalta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro