Cele mai frecvente greșeli pe care le fac șoferii români când își cumpără rovinieta sau achită taxa de trecere a podului de la Fetești
Compania de Autostrăzi atrage atenția că mulți șoferi fac greșeli când își transmit datele când achită rovinieta sau peajul aferent trecerii podului de la Fetești-Cernavodă, și după ce primesc amenda fac solicitări de corecție, chit că amenzile nu pot fi anulate decât de o instanță de judecată.
„CNAIR adresează utilizatorilor rețelei de drumuri naționale și autostrăzi rugămintea de a verifica cu atenție datele de identificare ale vehiculelor înainte de achitarea rovinietei/peajului, indiferent de modalitatea aleasă (SMS, în punctele de distribuție, terminale asistate/neasistate, portaluri sau aplicații destinate telefoanelor mobile)”, transmite instituția.
CNAIR spune că de la începutul anului 2022 și până acum a primit deja peste 500 de solicitări de corecție a numerelor de înmatriculare. Multe dintre aceste solicitări au fost transmise ulterior primirii unor procese-verbale de constatare a contravenției.
„Astfel, chiar și în condițiile în care corecțiile solicitate se pot realiza, procesele-verbale de constatare a contravenției încheiate nu pot fi anulate de către CNAIR, ci doar de o instanță de judecată și doar în urma formulării, de către utilizatori, a unor plângeri contravenționale împotriva acestora”, spune CNAIR.
Ce greșeli fac șoferii când cumpără rovinieta sau achită taxa de trecere a podului de la Fetești – Cernavodă
Cele mai des întâlnite erori au fost:
- inversarea cifrelor aferente numărului de înmatriculare a vehiculului (Ex: _89_ în loc de __98___);
- un caracter greșit din combinația de trei litere aferentă numărului de înmatriculare (Ex: ___AFA în loc de ___APA);
„Prin urmare, o atenție sporită din partea utilizatorilor la achitarea tarifelor va conduce la evitarea tuturor demersurilor pentru încercarea de anulare a proceselor-verbale de constatare a contravenției și, implicit, la o degrevare a instanțelor de judecată”, mai spune CNAIR.