Cele mai frumoase locuri de ieșit cu copiii în București, indiferent dacă e vreme rea sau bună
- Gruia Dragomir
Când ai un copil acasă, fiecare weekend se transformă într-o provocare atunci când vine vorba de planificarea timpului liber. Însă Bucureștiul nu duce lipsă de locuri diverse, în așa fel încât toată lumea să fie mulțumită și să aibă parte de experiențe plăcute, memorabile sau educative.
- Prezentăm, mai jos, o listă care să fie o sursă de inspirație pentru toți părinții, pentru toate bugetele, dar și pentru ambele situații: vreme bună (opțiuni la exterior) / vreme rea (opțiuni la interior).
Când e vreme bună
Când temperaturile de afară sunt plăcute și nu plouă, atunci poți să iei în considerare aceste opțiuni de petrecut timp în aer liber, mai ales că unele nu costă nimic sau necesită bugete mici.
Grădina Zoologică
Un loc în care poți petrece mai bine de jumătate de zi cu copilul este Grădina Zoologică. Aceasta se întinde pe o suprafață de aproape 7 hectare și are o colecție destul de mare de animale vii, sălbatice, indigene și exotice. În prezent, Grădina Zoologică expune circa 1000 de exemplare din 203 de specii de animale exotice.
Dacă vii cu mașina, găsirea unui loc de parcare va fi cu siguranță o provocare. În jur există mai multe restaurante la care poți lua masa după ce ți-ai încheiat vizita, iar dacă vrei să-ți iei o cafea de specialitate, aproape de intrare există și o cafenea de specialitate – Boiler Zoo. E bine de știut și că de la 1 noiembrie și până pe 31 martie, programul de vizitare este 10:00 – 17:00.
Adresă: Vadul Moldovei 4
Vârstă: 0 – 14 ani
Preț: 15 lei pentru persoanele adulte / 7 lei pentru copii sub 10 ani, elevi, studenti, pensionari
Grădina Botanică – Garden of Lights
Când ai un copil căruia îi place să exploreze, atunci Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” este numai bună pentru o ieșire în natură fără să fii nevoit să părăsești Bucureștiul. Aici te poți bucura de aleile frumoase și de nenumăratele specii de plante, copaci și arbuști, un lac plin de pești Koi și rațe, dar și o zonă cu mese în care poți face un picnic chiar și când temperaturile sunt mai scăzute.
De asemenea, aici a revenit „Grădina luminilor”, acum cu o nouă expoziție grandioasă – „Frumoasa și Bestia”. Începând cu 25 octombrie, aceasta poate fi vizitată zilnic, până pe 2 martie 2025. Bilete pot fi cumpărate de aici, acestea au prețuri între 55-65 lei.
„După lăsarea serii, Grădina Botanică se va transforma într-un tărâm de basm, plin de lumini care aduc la viață personajele și scenele din Frumoasa și Bestia. Vizitatorii vor avea ocazia să vadă instalațiile cu Belle, Bestia, trandafirul fermecat și multe alte elemente magice. Pentru iubitorii de puzzle, am pregătit un joc pentru mobil – tot ce e necesar este un smartphone și scanarea unui QR pentru a descoperi secretele castelului și a câștiga premii. Expoziția oferă foarte multe zone pentru poze – perfecte pentru a captura această călătorie magică. Tuneluri lungi de câțiva metri și lampioane fermecate vor fi un fundal superb pentru poze memorabile”, scriu organizatorii.
Adresă: Șoseaua Cotroceni numărul 32
Vârstă: 3-14 ani
Preț: 5 RON / adult și 2 RON / copil (Grădina Botanică); 55-65 lei (Garden of Lights)
Edenland Park
Aflat la doar 20 de minute distanță de București, pe Str. Cantonului nr. 12, în Balotești, Edenland Park este locul ideal pentru a petrece o zi întreagă în aer liber cu copiii. Este cel mai mare parc de aventura din România, cu o ofertă mare de activități în aer liber, atât pentru adulți cât și pentru copii de toate vârstele. De la o plimbare cu bicicleta, până la echitație, trasee în copaci, tir cu arcul sau paintball, căsuțe în copaci, zonă cu restaurante etc. Edenland Park este și o opțiune pentru aniversarea zilei de naștere.
Adresă: Str. Cantonului Nr. 12, Balotesti
Vârstă: 3-18 ani
Preț: 20 lei/persoana; copiii sub 3 ani au acces gratuit; fiecare activitate se plătește separat
Ferma Animalelor
Ferma Animalelor este un loc special amenajat pentru copii pe o suprafață de peste 40.000 mp, unde cei mici se pot apropia în mod firesc de animalele domestice. Este așezată aproape de oraș, astfel că poți ajunge ușor la ea, dar este totuși și suficient de „la țară” încât să reprezinte o adevărată escapadă în natură, departe de blocuri, trafic și tot ce mai implică peisajul urban.
Odată ce ați ajuns la Fermă poți petrece mai mult timp, căci există și un restaurant unde puteți mânca ceva bun (deschis în weekend-uri și sărbători legale). Este deschis zilnic între 09:00 – 17:30.
Adresă: Str. Sf. Gheorghe nr. 20, Pantelimon
Vârstă: 2 – 14 ani
Preț: copii sub 2 ani gratuit; copii peste 2 ani, pensionar, student – 18 lei; adulți 20 de lei.
Adăpostul „Tei Toboc – Steaua Speranței”
Dacă îți plac caii sau ai copii căror sigur le plac caii, poți merge (în orice zi, nu doar în weekend) să-i vizitezi pe cei 49 de cai din Adăpostul „Tei Toboc – Steaua Speranței”, în intervalul 10:00 – 18:00.
„Cei mai mulți dintre ei au lăsat în urmă povești triste, fiind ridicați de pe domeniul public al municipiului ori din zonele limitrofe, și au început o nouă viață cu ajutorul Fundației „Adăpost pentru cai Steaua Speranței” și al ALPAB. Astăzi, ei sunt sănătoși, prietenoși și dornici de companie”, scria Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook în august. Aici copiii au ocazia să le ofere cailor gustări sănătoase aduse de acasă – morcovi sau mere, și vor învăța cum să-i îngrijească. Intrarea este liberă.
Adresă: Petricani 86
Vârstă: 2-14 ani
Preț: acces gratuit
Parcul Liniei
Parcul Liniei, inaugurat în vara lui 2023 se întinde de la Lujerului până în spate la AFI Cotroceni, pe o suprafață de 8 hectare și o lungime de 1,2 kilometri. În urmă cu 3 ani, unde se află acum spațiul verde, era o șină de tren abandonată, mult gunoi și vegetație spontană. Locurile de joacă amenajate aici sunt frumoase, moderne, dar există și pumptrack, o zonă pentru fitness, o zonă pentru hamace, teren de sport, mese de ping pong, de teqball, foișoare smart, cu WiFi free și prize la care se poate conecta laptopul și lucra în aer liber, o piațetă, o fântână drydeck.
Adresă: str. Lujerului
Vârstă: 0-14 ani
Preț: acces gratuit
Cișmigiu
Cele 3 locuri de joacă din Cișmigiu au fost renovate în 2023, iar acum sunt adevărate atracții pentru familile cu copii, deoarece sunt foarte variate, au numeroase trasee cu diverse grade de dificultate și sunt gândite astfel încât copiii să aibă ce face aici câteva ore bune, fără să se plictisească.
Complexul din apropiere de Izvorul lui Eminescu beneficiază de o tiroliană, un balansoar tip pod, turnuri, tobogane și tuburi din plasă. Echipamentele le permit copiilor să exploreze și să se distreze în mai multe moduri.
PS: astfel de locuri de joacă, recent renovate, se găsesc și în Parcul Carol I, Floreasca și în Parcul Herăstrău în zona „Biblioteca” și “Coloane”.
Adresă: Parc Cișmigiu
Vârstă: 0-14 ani
Preț: acces gratuit
Când e vreme rea
Atunci când vremea de afară devine neprietenoasă pentru activitățile în aer liber, atunci poți să te orientezi cu încredere spre unul dintre aceste locuri, fără să-ți faci griji că nu va fi pe placul copiilor tăi.
Antipa
Muzeul Antipa este o surpriză tare plăcută pentru cei cu copii, mult peste alte muzee de Istorie Naturală din afară. Acesta este organizat pe trei nivele, la ultimul fiind expoziții cu roci, planete, fosile, insecte și o expoziție despre oameni și corpul uman. Pe toată perioada anului se organizează expoziții temporare foarte interesante pentru cei pasionați de lumea animalelor. Programul de vizitare este între orele 10:00-18:00.
Adresă: Șoseaua Pavel Kiseleff numărul 1
Vârstă: 2-16 ani
Preț: 20 lei / adult, 5 RON elevi / student, gratuit pentru copiii care nu sunt încă la școală
Reptiland
Reptiland este o expoziție permanentă cu reptile și poate fi vizitată pe toată durata anului. Poți vedea pe viu peste 40 de specii de reptile, zeci de specii de plante, dar aici copiii pot lua parte și la cursuri și programe educative.
Adresă: Bulevardul Expoziției numărul 1C
Vârstă: 3 – 16 ani
Preț: 50 lei / copii și adulți; 30 de lei / pensionari și studenți; copiii sub 4 ani au acces gratuit.
Destiny Park
De 2 ani, în București s-a deschis primul parc tematic în care copiii învață, prin joacă, cum e să fii mare. Aici au la dispoziție 43 de activități din toate domeniile: IT, medicină, industrie, mass-media, aviație etc., totul pentru a vedea, prin role playing, ce înseamnă mai exact să ai unele dintre meseriile oamenilor mari. Fiecare experiență este organizată într-un cadru specific și este gândită în așa fel încât copiii să înțeleagă ce înseamnă să „muncești” și să primești „salariu”, dar și să te distrezi cheltuind MagicBanii câștigați.
Adresă: Băneasa – Calea Ion Zăvoi 8
Vârstă: 3-14 ani
Preț: copil 60 lei, adult 30 lei; în weekend și sărbători legale prețurile cresc la 85 lei / copil, 40 de lei / adult.
MINA Kids
MINA Kids, Explorarium: Călătorie Educațională Digitală, este un portal către universul imaginației, un spațiu special conceput pentru copii, ce găzduiește 15 instalații interactive, cu componente educaționale atât în domeniul financiar, cât și în cel nutrițional, împreună cu proiecte care încurajează creativitatea, interacțiunea și mișcarea fizică.
De exemplu, creativitatea este stimulată prin intermediul proiectului Lumiroom, unde copiii pot deveni co-autori ai unei lumi utopice în continuă transformare. Sau prin încurajarea interacțiunii prin instalații precum Pădurea Fermecată și Fluturama, care oferă o incursiune într-o lume fantastică în care copiii pot controla diverse elemente, de la zborul fluturilor la adierea vântului. Toate acestea pot fi descoperite într-un spațiu senzorial de 1.000 de metri pătrați, unde copiii pot călători cu imaginația în lumi magice și pline de aventuri.
Adresă: Str. George Constantinescu 2-4
Vârstă: 3-14 ani
Preț: 60 lei / copii, 20 lei / adult, gratuit pentru copii sub 3 ani.
ISPACE
ISPACE nu se descrie ca muzeu imersiv, ci ca un loc în care tehnologia este pusă în slujba poveștilor, cinematograf al viitorului și loc de visat cu ochii deschiși. Aici, tehnologia, senzorii și ideile inovatoare vin împreună pentru a crea un spațiu modern în care participanții se bucură de show-uri imersive pe diferite teme educative și de entertainment, timp de aproximativ 20 de minute.
Aici copiii pot descoperii mai multe despre lumea subacvatică, a dinozaurilor sau despre spațiul cosmic prin spectacole imersive care cu siguranță le vor captiva atenția și imaginația.
Adresă: Pierre de Coubertin nr. 3-5 – în Mega Mall la et 2
Vârstă: 4-16 ani
Preț: 50 lei
Little Ones
Little Ones este un loc de joacă foarte frumos, cu tematica părinte-copil și care se întinde pe o suprafață de 200 metri pătrați. Aici vei găsi un spațiu de joacă care încurajează învățarea, explorarea și imaginația fără limite a celor mici. Totul se întâmplă într-o cafenea unde adulții care îi însoțesc se pot relaxa supraveghindu-i îndeaproape. Aici copiii au cale liberă și sunt stimulați, iar părinții îi pot supraveghea linistiți de la masa, deoarece tot locul de joacă este gândit în acest fel.
Adresă: Erou Iancu Nicolae 67
Vârstă: 0-7 ani
Preț: 75 lei / copil; adulții plătesc doar consumația; în zilele cu evenimente speciale, accesul este de 250 lei / copil
Cuib de Joacă
Cuib de Joacă este unul dintre cele mai cool locuri de joacă din București, deschis anul acesta și care se prezintă drept hub pentru părinți și copii, cu evenimente, ateliere, petreceri tematice și un spațiu de joacă amenajat cu mult bun gust. Aici există patru spații de joacă: 3 la interior și unul la exterior, dar și o cafenea cu cafea de specialitate & cookies.
Adresă: Hristo Botev 25
Vârstă: 0-10 ani
Preț: unele ateliere de aici sunt gratuite (dar pe bază de rezervare la cuibdejoaca@gmail.com), altele au prețuri ce încep de la 90 de lei / copil, iar consumația este obligatorie pentru părinți.
Caise Verzi
Caise Verzi este locul pe care l-au tot căutat mamele sau tații care lucrează remote și care au nevoie de un spațiu în care copiii să nu aibă neapărat nevoie de toată atenția lor.
În spatele acestui proiect sunt două prietene, Anda (mamă) și Ioana (mamă în curând), care și-au dorit tare mult să aibă un loc frumos unde să meargă cu copiii și să întâlnească alți părinți sau alți adulți care își țin viu spiritul lor de copil. Sau doar să stea să se uite la un pom, savurând o cafea, în timp ce copilul zburdă în natură. Și în siguranță. În întreaga curte de aici este nisip pe jos, dar și mese de la care părinții pot lucra. În general, accesul se face cu rezervare sau înscriere la atelierele care se mai întâmplă aici. Când vremea nu permite, evenimentele au loc la interior.
Adresă: Vaselor 32
Vârstă: 0-7 ani
Preț: costul pentru locul de joacă este de 20 lei / copil/ oră; atelierele au prețuri separate, comunicate pe pagina de Instagram
Cyber Jump
Cyber Jump este un parc de trambuline unde copiii își pot consuma energia în foarte multe feluri, având în vedere că există 14 terenuri diferite cu jocuri interactive care se întind pe 1200 de metri pătrați. Există și slackline, pereți de cățărare, trasee ninja, terenuri de battle basket etc.
Adresă: Liviu Rebreanu 4 (Park Lake) / Iuliu Maniu 19 (Supernova Lujerului)
Vârstă: 4-18 ani
Preț: 50 lei / persoană / oră (copiii cu vârste de 4-6 ani trebuie însoțiți de un adult)