Skip to content

Celebrul mafiot Ioan Clamparu s-ar putea ascunde in Spania

Ioan Clamparu, liderul uneia dintre cele mai puternice retele de traficanti de persoane din Romania, s-ar putea afla in Spania, ascuns in comunitatea de romani de acolo. Aceasta afirmatie a fost facuta, ieri, de comisarul sef Gabriel Sotirescu, seful Directiei Crima Organizata, din cadrul Directiei Generale de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog a Inspectoratului General al Politiei Romane.

Reteaua de traficanti de persoane condusa de Clamparu a fost prima de acest gen anihilata de anchetatorii romani, ea fiind cu adevarat complexa, cu caracter de filiera, cu o structura foarte bine stabilita. Reteaua acoperea mai multe judete din tara, de unde erau racolate victimele, si mai multe tari din vestul Europei, precum Spania, Olanda sau Germania.

Pentru a anihila reteaua, a fost nevoie de nu mai putin de 14 luni, perioada in care anchetatorii romani au colaborat cu autoritatile din statele in care operau infractorii. Sotirescu a precizat ca numai declaratiile martorilor stranse in acest caz insumeaza peste trei sute de file, iar dosarul intocmit pe numele membrilor bandei contine peste 12 volume.

Pentru anihilarea acestora au fost emise 50 de mandate de perchezitie. In acelasi timp, valoarea totala a bunurilor confiscate de anchetatori, in acest caz, depaseste o suta de mii de euro.

In ancheta s-au folosit elicoptere

Sotirescu a adaugat ca pentru prinderea membrilor retelei s-au folosit peste 150 de politisti, care au actionat simultan in mai multe judete din tara. De asemenea, pentru transportul rapid al celor retinuti la Parchet si instanta au fost folosite si elicoptere.

Astfel, zece membri ai filierei conduse de Clamparu au fost prinsi si arestati in Romania, Spania si Cehia, iar alti patru au fost retinuti in alte dosare, din cauza procedurii pe care anchetatorii au trebuit sa o urmeze. Liderul retelei, Ioan Clamparu, a fost dat in urmarire internationala. Potrivit lui Sotirescu, Clamparu a plecat din Romania cu mai bine de doi in urma.

Ofiterul a precizat ca „exista informatii ca de la data plecarii, el ar mai fi venit in tara, ultima data fiind semnalat pe teritoriul Romaniei in martie 2003”.

„Dupa 14 luni de cercetari intense, autoritatile romane, in colaborare cu cele din vestul Europei au dat de capatul retelei de traficanti de persoane.”

Constituire de grup criminal si proxenetism

Trimis in judecata, in lipsa, Clamparu este acuzat de initiere si constituire a unui grup criminal organizat in scopul comiterii unor infractiuni grave, una dintre cele mai grave infractiuni prevazute de legislatia romana, si de proxenetism.

La jumatatea lunii trecute, surse judiciare au declarat ca Ioan Clamparu nu a fost localizat de Interpol, care ar trebui sa puna in executare un mandat de arestare preventiva emis de magistratii bucuresteni.

Totusi, intr-o informare a ambasadei romane din capitala spaniola, depusa in luna mai la dosarul lui Ioan Clamparu, se arata ca acesta locuieste in Spania si lucreaza la o firma din Madrid pentru 350 de euro pe luna, alaturi de complici si garzi inarmate si are, zilnic, intalniri cu proxenetii.

Clamparu este considerat a fi unul din cei mai periculosi lideri mafioti, reteaua sa de crima organizata fiind una din cele care au strans milioane de dolari pentru a determina stoparea amplei anchete declansate impotriva acestor grupuri.

Traficantul a fost si in Franta

Surse neoficiale au declarat, insa, ca Ioan Clamparu s-a aflat, ultima perioada, in Franta, acolo unde a locuit la o cunostinta a sa.

De asemenea, se pare ca liderul retelei s-a aflat in Romania si in luna septembrie 2003, fiind prezent la nunta lui Alexandru Barbu, zis si Pelican, din noaptea de 7 spre 8 septembrie, cand omul de afaceri Shaul Peleg a fost talharit de Sile Camataru si „locotenentii” sai .