Sari direct la conținut

Cercetatorii americani sustin ca o specie disparuta de testoase gigant ar fi reaparut in Insulele Galapagos

HotNews.ro

​O specie rara de testoase gigant din Insulele Galapagos, care ar fi disparut acum 150 de ani, ar fi reaparut in numar mic, potrivit studiilor publicate luni, in Statele Unite, informeaza AFP.

Cercetatorii americani au ajuns la aceasta concluzie dupa ce au descoperit semnatura genetica a acestei testoase, numita Chelonoidis elephantopus, in ADN-ul descendentilor sai hibrizi.

„Potrivit cunostintelor noastre, este pentru prima data cand redescoperim o specie de animale urmarind amprenta genetica, lasata in genomul descendentilor hibrizi”, a declarat Ryan Garrick de la Universitatea Yale, unul dintre autorii studiului.

Aceste broaste testoase cantareau 400 de kilograme, masurau peste 1,80 de metri si traiau peste o suta de ani. De asemenea, multe dintre speciile de testoase din Galapagos sunt supuse unui risc ridicat de disparitie.

Cercetatorii sunt de parere ca testoasele Chelonoidis elephantopus ar fi disparut la scurt timp dupa calatoria istorica a lui Charles Darwin din 1835. Ei au descoperit urmele genetice ale acestor testoase in ADN-ul a unsprezece broaste testoase, care apartin unei alte specii, numita C. becki si care traiesc pe Insula Isabela, in apropierea unui vulcan activ. Transportul broastelor testoase de pe o insula pe alta de catre pirati sau vanatorii de balene se intampla frecvent in 1800, estimeaza cercetatorii de la Yale.

Prelevarea probelor genetice, efectuate pe 2000 de testoase din specia C. becki, a permis cercetatorilor sa descopere noi indicii lasate de testoasele Chelonoidis elephantopus, ceea ce sugereaza ca aceste testoase inca ar putea trai pe insula.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro