Sari direct la conținut

Cercetătorii au dezvoltat un vaccin împotriva bolii Lyme cu ajutorul tehnologiei ARN mesager

HotNews.ro
Capusa, Foto: Jeppe Gustafsson / Alamy / Alamy / Profimedia
Capusa, Foto: Jeppe Gustafsson / Alamy / Alamy / Profimedia

O echipă de oameni de ştiinţă americani a dezvoltat un vaccin cu ARN mesager (ARNm) împotriva bacteriei care cauzează boala Lyme, relatează News.ro.

Cercetările preclinice indică faptul că vaccinul experimental a furnizat rezultate promiţătoare pentru reducerea numărului de cazuri de boală Lyme.

Vaccinul experimental cu ARNm a oferit protecţie modelelor preclinice împotriva infecţiei cu Borrelia burgdorferi, bacteria care provoacă boala Lyme, potrivit unei noi cercetări efectuate la facultatea de medicină Perelman din cadrul Universităţii din Pennsylvania.

Rezultatele obţinute la modelele animale sugerează că vaccinul previne dezvoltarea bolii Lyme şi poate reprezenta un instrument puternic în reducerea numărului cazurilor de boală.

Cum se manifestă boala Lyme

Bacteria care provoacă boala Lyme este transmisă la om prin muşcătura căpuşelor infectate şi poate provoca febră, dureri de cap, oboseală şi o erupţie cutanată.

Dacă nu este tratată, infecţia se poate răspândi la articulaţii, la inimă şi la sistemul nervos.

Cele mai multe cazuri de boală Lyme pot fi tratate cu succes cu câteva săptămâni de antibiotice, dar unele persoane dezvoltă sindromul post-tratament al bolii Lyme (PTLDS), care poate provoca simptome de lungă durată, cum ar fi dureri articulare severe şi probleme neurocognitive.

Deşi există vaccinuri împotriva bolii Lyme pentru câini, în prezent nu există niciunul aprobat pentru utilizarea de rutină la om.

Ce spun cercetătorii despre vaccinul pe care l-au dezvoltat

„Bacteriile sunt organisme mai complexe decât virusurile şi, prin urmare, poate fi mai dificilă dezvoltarea de vaccinuri eficiente împotriva lor”, a declarat autorul principal, Norbert Pardi, profesor asistent de microbiologie.

„Am reuşit să identificăm o ţintă pentru un vaccin ARNm care a furnizat rezultate promiţătoare pentru prevenirea infecţiei cu B. burgdorferi în modelele animale”, a precizat el. Vaccinul, descris recent în revista Cell Press, utilizează aceeaşi tehnologie a acidului ribonucleic mesager (ARNm) folosită în vaccinurile Pfizer şi Moderna împotriva SARS-CoV-2, care a fost iniţiată la Penn.

Împreună cu pionierul vaccinurilor cu ARNm, dr. Drew Weissman, director al Centrului pentru cercetarea vaccinurilor de la Penn Medicine, prof Pardi şi laboratorul său au identificat una dintre proteinele din B. burgdorferi care provoacă un răspuns imunitar puternic, numită proteina de suprafaţă exterioară A (OspA).

OspA este o proteină conservată în multiplele tulpini de B. burgdorferi, ceea ce o face o ţintă ideală pentru a preveni ca o infecţie iniţială cu această bacterie să evolueze spre boala Lyme.

Cum funcționează vaccinul pe baza tehnologiei ARN mesager

Testele efectuate pe modele animale au arătat că vaccinul ARNm care vizează OspA a indus, după o singură vaccinare, un răspuns puternic al anticorpilor specifici antigenului şi al celulelor T care ar putea proteja împotriva infecţiei cu B. burgdorferi.

Mai mult, vaccinul a determinat un răspuns puternic al celulelor B de memorie, care poate fi activat mult mai târziu pentru a ajuta la prevenirea infecţiei cu B. burgdorferi mult timp după administrarea vaccinului.

Potrivit specialiştilor de la Penn, cazurile de boală Lyme au crescut brusc în Statele Unite, ceea ce a dus la necesitatea dezvoltării unui vaccin care să protejeze populaţia de infecţie.

„Tehnologia ARNm se arată foarte promiţătoare pentru utilizarea în dezvoltarea unui vaccin care ar putea preveni boala Lyme şi dezvoltarea ulterioară a simptomelor debilitante ale PTLDS”, au specificat oamenii de ştiinţă de la Penn.

Cercetare a fost finanţată de Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din Statele Unite. În prezent, mai mulţi producători de medicamente dezvoltă vaccinuri care ne-ar putea ajuta să evităm numeroasele simptome îngrijorătoare ale bolii transmise de căpuşe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro