Cercetătorii au stabilit cu precizie anul în care vikingii au fost prezenţi pe continentul nord-american

Oamenii de ştiinţă au reuşit să stabilească cu precizie, în anul 1021, prezenţa vikingilor pe continentul nord-american după traversarea Atlanticului, datorită unor creşteri ale nivelului de radiaţii cosmice datate anterior şi ale căror urme au fost detectate în fragmente de lemn găsite la faţa locului, informează AFP miercuri, scrie Agerpres.

Se ştie de mult timp că navigatorii scandinavi au fost primii europeni care au debarcat în acest loc, în jurul anului 1.000, cu mult înaintea lui Cristofor Columb, care a pus piciorul în această regiune mai la sud şi aproape cinci secole mai târziu.

Singurul sit cunoscut care atestă ocupaţia vikingilor pe continentul nord-american rămâne L’Anse aux Meadows, un golf din extremitatea nordică a insulei Newfoundland, unde se află fundaţiile a opt construcţii de lemn.

Însă, după cum a remarcat studiul publicat miercuri în jurnalul ştiinţific Nature, datarea tradiţională cu carbon-14 realizată în secolul trecut este mai mult decât imprecisă, acoperind o perioadă de peste 250 de ani. În condiţiile în care toate datele indică o ocupaţie de scurtă durată şi sporadică a regiunii, conform vestigiilor arheologice şi textelor semi-legendare care istorisesc epopeile vikingilor, numite ”saga”.

Echipa condusă de Michael Dee şi Margot Kuitems, profesor de cronologie izotopică, respectiv arheolog la Centrul de cercetări izotopice de la Universitatea Groningen din Olanda, a depăşit acest obstacol printr-o metodă originală.

Pământul este atins constant de radiaţii cosmice, ”care produc în mod continuu carbon-14 (o formă mult mai grea şi mult mai rară decât atomul de carbon) în atmosfera superioară”, a explicat Margot Kuitems pentru AFP. Această formă de carbon ”intră în ciclul carbonului, care este absorbit de plante prin fotosinteză”.

Uneori, radiaţia este mult mai puternică, iar aceste ”evenimente cosmice” cresc brusc nivelul de carbon-14 din atmosferă.

Furtună solară

Un studiu japonez a izolat două astfel de ”evenimente” – ale căror urme rămân în copaci de vârstă cunoscută -, care au avut loc în 775 şi 993. Creşterea bruscă a nivelului de carbon-14 se regăseşte în inelele de creştere ale arborilor, cercurile observate într-un trunchi tăiat şi care ajută la determinarea vârstei copacului.

Echipa lui Margot Kuitems a căutat, cu ajutorul unui spectrometru de masă, urmele evenimentului din 993 în trei eşantioane de fragmente de lemn prelevate din situl L’Anse aux Meadows. Experţii canadieni au determinat că aceste fragmente fuseseră prelucrate în sit de către ocupanţi acestuia cu ajutorul unor unelte de fier.

”Când am măsurat concentraţia de carbon-14 într-o serie de inele, am constatat o creştere bruscă în cazul unuia dintre ele şi am fost siguri că aceasta corespunde anului 993”, a spus cercetătoarea. A fost suficient apoi să se numere inelele dintre cel care reflectă ”evenimentul cosmic” şi ultimul, situat în spatele scoarţei, pentru a se determina data la care a fost doborât arborele. Răspunsul: anul 1.021.

Metoda a funcţionat în cazul a două fragmente de lemn, oamenii de ştiinţă reuşind chiar să stabilească faptul că unul dintre ele provenea de la un copac doborât primăvara, iar celălalt de la un arbore tăiat vara-toamna.

Kuitems a precizat că există în prezent un ”consens” pentru a explica aceste creşteri considerabile ale nivelului de radiaţie cosmică printr-un ”eveniment solar, precum o furtună solară”.

Un alt vârf, care a avut loc în anul 660, a fost confirmat recent şi poate servi, de asemenea, drept ”marker” temporal, datorită îmbunătăţirii continue a preciziei spectrometrelor de masă.

Citește și:

Analize ADN confirmă înrudirea a doi vikingi morţi acum 1000 de ani în Anglia, respectiv Danemarca