Cercetatorii australieni anunta ca, in cateva luni, va fi lansat un vaccin impotriva gripei porcine
Cercetatorii australieni au anuntat ca, in cateva luni, va fi lansat un vaccin impotriva gripei porcine, daca testele clinice vor fi accelerate, scrie AFP. Australia, una dintre tarile cele mai afectate de maladie din zona Asia-Pacific, numara acum aproximativ 4.000 de cazuri de gripa porcina si sase decese, in urma infectarii cu virusul gripal A/H1N1.
Cercetatorii de la universitatea din Queensland au anuntat ca au produs primul lot australian al vaccinului american FluBlok. Potrivit AFP, Anton Middelberg a declarat ca laboratorul Protein Sciences Corporation, cu centrul la Connecticut, ia in considerare testarea umana in Statele Unite, Mexic si Australia. „Speram ca Australia va fi unul dintre primele state care sa beneficieze de aceasta noua tehnologie. Totul depinde de procedurile normale in acest caz, dar eu as spune ca suntem la cateva luni departare de introducerea unui vaccin”, a continuat el.
Desi medicamentul nu este inca omologat in Australia, Middelberg a precizat ca spera ca testele clinice sa poata fi realizate cat mai curand posibil. Compania americana Protein Sciences a anuntat saptamana trecuta printr-un comunicat ca vaccinul va fi gata pentru testare la mijlocul lunii iulie.
Realizarea vaccinului se bazeaza pe celule de insecte infectate, o tehnica revolutionara potrivit laboratorului din Satele Unite. Marile laboratoare farmaceutice s-au lansat intr-o adevarata cursa a producerii vaccinului contra gripei porcine, care, potrivit celui mai recent bilant al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) publicat vineri, a contaminat 59.814 de persoane din 113 tari, ducand la moartea a 263 de oameni. Numarul cazurilor de gripa porcina este acum de 3.912, in Australia. Sase din purtatorii virusului au murit, doua dintre decese fiind anuntate luni.