Sari direct la conținut

Cercetatorii cred ca au descoperit o noua specie de oameni – Hobbitii din Indonezia, cu o inaltime de doar un metru

HotNews.ro

Tot mai multi oameni de stiinta sustin ca scheletele ‘Hobbitilor’ indonezieni apartin unei noi specii de oameni, neavand nimic in comun cu pigmeii, relateaza BBC News.

Acesti oameni, care atingeau o inaltime de un metru si nu cantareau mai mult de 30 de kilograme, au trait pe insula indoneziana Flores pana acum 8.000 de ani.

De la descoperirea primelor schelete, cercetatorii s-au contrazis vehement in ceea ce priveste micutii oameni.

Doua studii publicate in Nature sustin ideea ca acestia apartineau unei noi specii de oameni.

Oamenii de stiinta care au descoperit ramasitele in pestera Liang Bua din insula Flores cred ca populatia a apartinut speciei Homo floresiensis – separata de specia noastra Homo Sapiens.

Ei sustin ca acesti „Hobbiti” sunt desecendentii unei specii preistorice de oameni – posibil Homo Erectus – si au ajuns pe insula in urma cu peste un milion de ani.

De-a lungul vremii, corpurile lor au evoluat din ce in ce mai mici, intr-un proces de selectie naturala denumit nanism de insula, afirma cercetatorii, iar teoria lor este sustinuta de tot mai multi oameni de stiinta.

Si totusi, o serie de cercetatori contrazic teoria unei noi specii de oameni prin faptul ca acesti Hobbiti aveau un creier de doar 400 centimetri cubi – similar cimpanzeului – o treime din marimea creierului omului modern.

Teoria nanismului

In ciuda acestui fapt, acesti oameni au reusit sa creeze instrumente din piatra foarte complexe.

Adeptii teoriei noii specii de oameni afirma ca Hobbitii faceau parte, probabil, dintr-un grup de oameni moderni cu un creier anormal de mic.

O echipa condusa de William Jungers de la Stony Brook University din SUA a analizat ramasitele piciorului unui Hobbit.

Ei au descoperit ca, sub anumite aspecte, acesta este incredibil de apropiat de cel uman. Degetul mare este aliniat cu celelalte degete, iar incheieturile permit extinderea intinderea degetelor, pe masura ce greutatea corpului se lasa pe picior – proprietati care nu sunt intalnite la maimutele mari.

Dar, in alte privinte, piciorul este incredibil de primitiv, fiind dotat cu un deget mare de dimensiuni foarte mici, degete laterale curbe, cu format alungit si o structura de sustinere care seamana cu cea a cimpanzeului

Astfel incat fie hobittii au devenit mai primitivi pe parcursul timpului – o teorie putin probabila – fie s-au desprins din linia umana mult mai devreme.

Intr-un alt studiu, Eleanor Weston si Adrian Lister de la Muzeul de Istorie a Naturii din Londra, au studiat fosilele a catorva specii de hipopotami, pe care le-au comparat ulterior cu cele gasite pe insula Madagascar.

„Este mai degraba posibil ca aceste cranii sa fi devenit mici din cauza conditiilor de viata pe care le oferea insula, decat sa apartina unei specii care a evoluat separat de linia moderna a omului, asa cum se sugereaza”, crede Dr. Weston.

„Daca ne uitam la hipopotamii pigmei din Madagascar, care au creier foarte mic pentru marimea lor, putem crede ca acelasi lucru s-a intamplat si cu creierul Homo floresiensis, ca rezultat a traiului izolat pe aceasta insula”, adauga ea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro