Cercetătorii de la CERN au observat în premieră 3 particule „exotice” necunoscute până acum
Cercetătorii care lucrează la acceleratorul de particule Large Hadron Collider au descoperit 3 particule subatomice noi, a anunțat marți CERN, Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară, citată de Reuters.
Acceleratorul de particule cu o lungime de 27 de kilometri este cel care a ajutat la descoperirea bosonului Higgs, poreclit și „particula lui Dumnezeu” din cauza faptului că se crede că a avut un rol vital în formarea universului după Big Bang în urmă cu 13,7 miliarde de ani.
Cercetătorii de la CERN afirmă acum că au observat un nou tip de pentaquark și prima pereche de tetraquarkuri descoperită vreodată, adăugând 3 noi particule subatomice pe lista celor descoperite cu ajutorul LHC.
Fizicienii speră că acestea îi vor ajuta să înțeleagă mai bine modul în care quarkurile se leagă unele de celelalte pentru a forma particule.
Ce sunt noile particule descoperite de cercetătorii de la CERN
Quarkurile sunt particule elementare are de regulă se combină în perechi de două sau trei pentru a forma hadroni precum protonii și neutronii care alcătuiesc nucleul unui atom.
Însă în cazuri mai rare ele se pot combina și în perechi ce câte 4 sau 5, formând astfel tetraquarkuri și pentaquarkuri.
„Cu cât efectuăm mai multe analize, cu atât mai mulți hadroni exotici descoperim”, afirmă fizicianul Niels Tuning într-un comunicat remis presei.
„Asistăm la o perioadă de descoperiri asemănătoare cu cea din anii 1950 când o ‘grădină zoologică’ de hadroni a început să fie descoperită, ducând în cele din urmă la modelul convențional privind hadronii în anii 1960. Noi creăm ‘grădina zoologică de particule varianta 2.0’”, a adăugat acesta.