Cercetătorii marini au elucidat misterul micșorării în dimensiune a sardinelor / Experimentul realizat de aceștia
Sardinele sunt din ce în ce mai mici din cauza unei evoluţii a surselor de hrană, un fenomen care a fost asociat cu o modificare a mediului înconjurător, a anunţat luni Institutul Francez de Cercetări privind Exploatarea Mării (IFREMER) la finalul unui studiu realizat în Marea Mediterană, informează AFP și Agerpres.
Verigă esenţială a lanţului alimentar din oceanul planetar, sardinele se numără printre cei mai pescuiţi peşti din lume.
Dar, începând de la jumătatea anilor 2000, mărimea lor a scăzut considerabil, trecând în Marea Mediterană de la 15 centimetri la 11 centimetri, în medie, potrivit acestui institut francez, ale cărui cercetări au arătat că nici pescuitul, nici prădătorii naturali, nici un virus nu s-au aflat la originea acestor schimbări, ci mai degrabă alimentaţia lor.
„Imaginile din satelit arată cu claritate o scădere a cantităţii de microalge la jumătatea anilor 2000, care a fost de până la 15%”, a precizat într-un comunicat Jean-Marc Fromentin, cercetător la filiala deţinută de IFREMER în oraşul Sete, dezvăluind totodată o scădere a mărimii celulelor planctonice.
„Aceste modificări ar rezulta din importante schimbări de mediu la nivel regional, care se traduc printr-o scădere a nutrimentelor aduse de fluviul Rhone, modificări ale circulaţiei atmosferice şi oceanice, precum şi o creştere globală a temperaturii cu 0,5 grade Celsius în ultimii 30 de ani asociată schimbărilor climatice”, se afirmă în comunicatul publicat de IFREMER.
Experimentul realizat de cercetători
Un experiment inedit prin amploarea sa, într-un mediu controlat în largul mării, a fost realizat în cadrul acestui studiu. În total, 450 de sardine au fost repartizate în opt bazine pentru a testa efectul mărimii şi al cantităţii de hrană asupra supravieţuirii, creşterii şi efectivelor lor.
„Am fost surprinşi de efectul foarte important al mărimii surselor de hrană”, a precizat Claire Saraux, fostă cercetătoare la IFREMER şi angajată în prezent la Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice (CNRS).
„O sardină care primeşte hrană de talie mică are nevoie de o porţie dublă pentru a creşte la fel ca o sardină care primeşte hrană de talie mare”, a adăugat ea. Când primesc hrană de talie mică, sardinele îşi consumă prada prin „filtrare”, prin intermediul branhiilor, fapt care implică un înot susţinut pentru o perioadă de timp destul de îndelungată.
Când beneficiază de alimente de talie mare, sardina înghite prada una câte una, ceea ce necesită un timp de înot susţinut mult mai puţin îndelungat şi, deci, un consum mai mic de energie.
Sardinele hrănite cu cantităţi importante de alimente de talie mai mare au ajuns la mărimi similare cu cele ale sardinelor care erau pescuite înainte de anul 2008.