Sari direct la conținut

Ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, anulata de greva scenaristilor

HotNews.ro

Ceremonia de decernare a Globurilor de Aur a fost inlocuita cu o simpla conferinta de presa ce va avea loc duminica seara, au anuntat organizatorii. “Golden Globe Awards” este astfel ultima victima a grevei scenaristilor americani din cinema si televiziune, ce dureaza de mai multe saptamani.

Asociatia presei straine de la Hollywood, a precizat ca a luat aceasta decizie dupa ce si sindicatul actorilor s-a solidarizat cu grevistii. Scenaristii cer un procent mai mare din drepturile de autor dar si o parte din incasarile pentru filmele şi serialele difuzate la posturile TV sau pe DVD.

Cotidianul New York Times scrie ca pe treptele hotelului de lux Beverly Hilton, din Beverly Hills, nu va mai fi intins niciun covor rosu. Actori celebri anuntasera, de altfel, ca nu vor calca pe el pentru a participa la ceremonie. Ar fi urmat sa fie prezente, fiind nominalizate la Golden Globe, staruri precum George Clooney, Jodie Foster, Angelina Jolie, Johnny Depp sau Tom Hanks.

La categoria “Cel mai bun film strain”, alaturi de alte patru filme, a fost nominalizata si pelicula „4 luni, 3 saptamini si 2 zile” al lui Cristian Mungiu. Cele cinci filme au fost alese din 61 de producţii straine. Este pentru prima data in istoria filmului romanesc, cand o pelicula e nominalizata la prestigiosul premiu american.

Potrivit majoritatii cronicarilor americani de film, „4 luni, 3 saptamini si 2 zile” are cele mai mari sanse sa obtina distinctia si nu numai la „Golden Globe Awards” ci chiar si “statueta aurita”. Golden Globe anticipeaza anual, prin distinctiile oferite, laureatii Oscarurilor, ce vor fi anuntati la 24 februarie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro