Sari direct la conținut

Cererea mondială pentru aur a atins un nivel record anul trecut

HotNews.ro
Lingouri de aur (Theo Hudayanto via Dreamstime.com), Foto: Dreamstime.com
Lingouri de aur (Theo Hudayanto via Dreamstime.com), Foto: Dreamstime.com

Cererea mondială de aur a atins un nivel record în 2023 şi ar urma să crească în continuare anul acesta, în condiţiile în care Rezerva Federală a SUA (Fed) se îndreaptă spre reducerea dobânzilor, ceea ce în mod potenţial sprijină preţurile, relatează agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

Ultimul raport publicat de Consiliul Mondial al Aurului (WGC) arată că, în total, „consumul” de aur pe plan global a urcat cu aproximativ 3% anul trecut, la 4.899 de tone, sprijinit de cererea solidă din afara pieţelor reglementate, precum şi de achiziţiile masive ale băncilor centrale. Este cel mai ridicat nivel de când se publică aceste date, în 2010.

„Ne aşteptăm ca băncile centrale din ţările emergente să continue să fie cumpărători neţi. Previzionăm achiziţii record în ţări ca Polonia şi China”, a explicat Joseph Cavatoni, analist la WGC.

Datele privind cererea puternică includ lingouri pentru investiţii, bijuterii, monede, achiziţii ale băncilor centrale, fonduri tranzacţionate la bursă şi activităţile pe piaţa extrabursieră (OTC). Pe această piaţă extrabursieră printre participanţi se află fondurile suverane de investiţii, cei cu averi mari şi fondurile speculative care investesc în aur, susţine Cavatoni.

Cotaţia unciei de aur a urcat anul trecut cu 13%, atingând un nivel record la începutul lunii decembrie, pe fondul incertitudinilor economice şi politice, al tensiunilor geopolitice şi al aşteptărilor că Rezerva Federală a SUA (Fed) se îndreaptă spre reducerea dobânzilor.

Creștere uriașă a cererii pentru aur

Pe piaţa extrabursieră (OTC), creşterea cererii anuale a atins 753% în 2023, cel mai ridicat nivel din 2011, arată datele WGC. „Estimăm că investitorii vor continua să acumuleze aur într-un ritm accelerat anul acesta”, a declarat Cavatoni.

Acesta se aşteaptă ca preţul unciei de aur să ajungă sau să depăşească 2.200 dolari. În 4 decembrie, metalul preţios a urcat până la un vârf de 2.135,39 dolari uncia, depăşind precedentul maxim istoric atins în 2020, în timpul pandemiei.

Băncile centrale au continuat să cumpere masiv aur, achiziţiile anuale nete au ajuns anul trecut la 1.037 tone, cu doar 45 tone sub nivelul record înregistrat în 2022. În acest an WGC se aşteaptă ca achiziţiile de aur ale băncilor centrale să depăşească 500 tone.

Achiziţiile de aur pentru fabricarea de bijuterii ar putea scădea anul acesta, din cauza încetinirii economiei şi a preţurilor ridicate, după ce anul trecut consumul pe acest segment s-a situat la 2.093 tone.

India, al doilea mare consumator global, ar putea fi excepţia, cererea din statul asiatic urmând să se redreseze la 800 – 900 tone în următorii doi ani, după ce a scăzut la 748 tone în 2023. Redresarea este sprijinită de majorarea veniturilor, în contextul avansului economiei, a apreciat P.R. Somasundaram, directorul regional al WGC India.

În China, cererea de aur pentru bijuterii va rămâne probabil stabilă, pe fondul deprecierii monedei naţionale şi al creşterii incertitudinilor economice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro