Sari direct la conținut

Certificatele Tezaur pentru populație ar putea fi lansate în iunie (surse)

HotNews.ro
Ministerul Finantelor, Foto: Facebook/ Ministerul Finantelor Publice
Ministerul Finantelor, Foto: Facebook/ Ministerul Finantelor Publice

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) se pregătește de lansarea certificatelor Tezaur pentru populație, acest lucru urmând a se întâmpla până la finalul lunii iunie, au declarat, pentru HotNews.ro, surse din instituție.

“Încă lucrăm la procedurile pentru transmisia atât prin Trezorerie, cât și prin Poșta Română. Trebuie să vedem cum facem ca procedurile să fie asemănătoare. De asemenea, este posibil ca acestea să fie oferite și prin intermediul băncilor”,au arătat acestea.

Certificatele Tezaur vor avea prețul de un leu/instrument, iar randamentul poate ajunge până la 3,5%. Diferența față de Fidelis o reprezintă, în primul rând, faptul că acestea nu pot fi vândute, dacă investitorul are nevoie de bani. Acesta va fi nevoit să aștepte scadența.

Sursele MFP au precizat că anul acesta există posibilitatea să demareze și Fidelis, după ce se vor lansa certificatele Tezaur, deși inițial nu se dorea acest lucru.

Conform Programului de convergență publicat recent de Finanțe, în prezent se intenționează extinderea rețelei de distribuție a acestor instrumente la bănci și alte entități interesate.

„Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va continua strategia privind emisiunile de titluri de stat pentru populație, urmărind diversificarea bazei de investitori în titlurile de stat și utilizarea unor rețele cât mai largi de distribuire a instrumentelor de economisire destinate populației”, se arată în document.

Citește și:

Programul Tezaur: Guvernul vrea ca și Poșta să intermedieze vânzarea și efectuarea plătilor aferente titlurilor de stat către populație/Surse: Comisionul ar fi de 0,1%

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro