Certificatul de urbanism al afacerii Rosia Montana, suspendat
Magistratii de la Tribunalul Cluj au suspendat certificatul de urbanism al companiei Rosia Montana Gold Corporation. Ei au admis astfel o cerere formulata de o organizatie ecologista din Cluj-Napoca.
Certificatul de urbanism fusese eliberat de Consiliul Judetean Alba si era necesar pentru continuarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului al proiectului minier, in aprilie 2006. Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu din Cluj a atacat in contencios administrativ hotararea de consiliu judetean prin care a fost aprobat certificatul de urbanism.
Pentru ca dosarul de contencios nu a fost inca solutionat, activistii ecologisti au cerut si au obtinut de la Tribunalul Cluj suspendarea certificatului.
De fapt, batalia juridica dintre ecologisti si compania Rosia Montana Gold Corporation, detinuta de canadienii de la Gabriel Resources, a inceput in anul 2004, cand Consiliul Judetean Alba a emis primul certificat de urbanism.
In iunie 2005, organizatia localnicilor care se opun proiectului minier, Alburnus Maior, a obtinut suspendarea acestuia si oprirea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Numai ca juristii companiei miniere au cerut eliberarea unui nou certificat de urbanism, obtinut in 2006. Hotararea Consiliului Judetean Alba de a acorda noul certificat a starnit un imens scandal.
Imediat, el a fost contestat in instanta, pentru ca ecologistii spun ca nu poate fi emis un nou certificat in perioada in care certificatul vechi este suspendat. Acum, si acesta a fost suspendat, insa juristii de la Rosia Montana se pregatesc sa atace cu recurs hotararea Tribunalului Cluj.
„Prin aceasta decizie, Tribunalul Cluj a sanctionat actiunea Consiliului Judetean Alba de a emite certificatul de urbanism nr. 78/2006, in conditiile in care certificatul nr. 68/2004 era suspendat. Recursul impotriva acestei decizii nu ar suspenda executarea ei”, a declarat avocatul Marius Harosa, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai.