CFR a emis ordinul de reconstrucție a podului feroviar de la Budila, de pe linia Brașov – Întorsura Buzăului
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov (SRCF Brașov) a emis joi Ordinul de începere a lucrărilor pentru reconstrucția podului CF din comuna Budila, situat pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, km 17+318 și de amenajare a albiei râului Târlung. Podul s-a prăbușit în 2018 și de atunci trenurile nu mai circulă.
Podul CF Budila este reconstruit de o asociere de firme românești
Lucrările de reconstrucție a podului feroviar și de amenajare a albiei râului Târlung sunt executate de o asociere formată din două firme românești, SC Confer Group SRL (lider de asociere) și SC Construcții Feroviare Drumuri Poduri SRL și subcontractant declarat SC Radaria SRL, în baza contractului semnat în data de 7 aprilie 2021, a cărui valoare financiară este de 24.592.816,30 lei fără TVA. Valoarea contractul este de 24,5 milioane lei și durata contractului este de 9 luni.
Ce spune CFR SA
Conform proiectului tehnic, constructorul va realiza pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, la km 17+318, un pod nou de cale ferată simplă, cu o deschidere de 70 m, suprastructură metalică, de tip grindă cu zăbrele cale jos, iar infrastructura va fi din culee fundate indirect. Caracteristicile tehnice și parametri specifici ai acestui obiectiv de investiții sunt:
suprafața totală proiectată în zona întabulată – 17000 m2
deschidere pod – 70m
lungime linie reabilitată – 301.603m
prag deversor și bazin disipator cu lățimea – 60.85m
ziduri de sprijin din beton armat (mal stâng și mal drept) – 60.20m +19.05m (aval și amonte)
apărare de mal din gabioane (mal stâng și mal drept) – 184m.
Sursa de finanţare pentru lucrările de Reconstrucție a podului CF din comuna Budila, situat pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, km 17+318 și de amenajare albie este asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat, iar durata contractului este de 9 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la care se poate adauga o perioadă de maximum 3 luni calendaristice, necesare pentru întreruperea lucrărilor pe timp de iarnă.
Despre linia 403 Brașov – Întorsura Buzăului, 36 km
Linia 403 Brașov – Întorsura Buzăului este celebră pentru cel mai lung tunel feroviar din România, de 4,3 km, tunel construit între 1924 și 1929, cu mari eforturi inginerești. În 1989 erau cinci trenuri pe zi, în 1998 erau patru, iar în 2015 erau șase perechi de trenuri pe sens și durata călătoriei erau între 46 și 52 minute.
Podul de la Budila s-a prăbușit după inundațiile grave din iunie 2018. Linia avea 36 km și era operată de compania privată Regio Călători. Podul fusese construit acum 90 de ani și se află în apropierea celui mai lung tunel feroviar din țară.