Sari direct la conținut

CFR a stabilit cine va moderniza un tronson de cale ferată de 28 de km dintre Brașov și Sighișoara – mega-contract de 600 milioane euro

HotNews.ro
Lucrari feroviare pe Coridorul IV, Foto: CFR Infrastructura
Lucrari feroviare pe Coridorul IV, Foto: CFR Infrastructura

CFR SA a anunțat oferta câștigătoare pentru modernizarea celei mai complicate secțiuni de pe traseul Brașov – Sighișoara, costul pentru cei 28 km dintre Cața și Apața fiind de 600 milioane euro din cauza tunelelor ce vor trebui construite și a numeroaselor modificări ce vor fi aplicate traseului actual. Câștigătoare este o asociere de companii din Turcia. Viteza proiectată pentru secțiunea Brașov – Sighișoara este de maximum 160 km/h pentru trenurile de călători și de maximum 120 km/h pentru trenurile de marfă. Durata de parcurs estimată pentru cei 117 km după reabilitare este de 47 minute/trenuri călători și 60 de minute/trenuri de marfă, dar în prezent călătoria durează între 155 și 240 minute.

Citește și: Brașov – Sighișoara cu trenul – Când vor fi gata lucrările de peste un miliard de euro pe traseul pe care se circulă aproape la fel de încet ca acum un secol

Ce spune CFR

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat câştigătoare oferta depusă de Asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ș. – Makiol Inșaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ș. pentru procedura de licitaţie publică privind modernizarea subsecţiunii Apaţa – Caţa, aflată pe secţiunea Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre.

Oferta financiară a Asocierii Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ș. – Makiol Inșaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ș este de 2.850.163.157 RON (fără TVA), contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa – Caţa, în lungime totală de 28,2 km, este asigurată de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în proporţie de 81,74%, iar cofinanțarea în proporţie de 18,26% de la Bugetul de Stat.

Obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători. Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii C.F, consolidări de poduri, podeţe, construcţii tuneluri şi viaducte, pasaje superioare, lucrări de electrificare şi energoalimentare, telecomunicaţii, semnalizare, fibră optică, instalatii electrice etc.

Despre traseu

Subsecțiunea 2. Apața Cap Y- Cap X Cața (km 208+088,954 – km 236+157,940), circa 28 km, va fi reabilitată prin intermediul unui contract de lucrări care va acoperi lucrările civile din stații, terasamente și consolidări, poduri, podețe, tuneluri, drumuri, energoalimentare și telecomunicatii feroviare, precum și lucrările ERTMS (ETCS nivel 2 + GSMR), semnalizare și centralizare electronică.

Perioada de execuție a lucrărilor este de patru ani (48 luni) la care se adaugă 60 luni perioada de notificare a defecțiunilor.

Secțiunea presupune un traseu nou pentru linia de cale ferată din Ardeal, eliminând o buclă pe care vechea cale ferată o face în zona Apața – Ormeniș – Augustin – Racoș. Astfel, după stația Apața, traseul căii ferate „cotește” spre vest prin tunelul Ormeniș, evitând bucla care trecea pe lângă localitatea Augustin. Noul traseu, imediat după stația Racoș, nu va mai face un „ocol” pe la Rupea, ci va merge drept, prin tunelul Homorod.

Proiectul prevede realizarea a trei tuneluri, două dintre ele având o lungime considerabilă:

– Tunel Homord – 5 km

– Tunel Mureni – 700 metri

– Tunel Ormenis – 6,9 km

Care sunt cele șase firme care au depus documentație

– Asocierea Rail Works

– Asocierea Pizzarotti Spa, Pizzarotti SA, IC IÇTAȘ INȘAAT SANAYI VE TICARET A.Ș.

– Asocierea FCC Construcction S.A., Astaldi S.p.A., Activ Group Management SRL.

– Asocierea SAIPEM S.P.A. , Dogus Insaat ve Ticaret AS

– Asocierea STRABAG AG- STRABAG SRL

– Asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ș. – Makiol Inșaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ș.

Despre Brașov – Sighișoara

Trenurile circulă din 1873 între Brașov și Sighișoara și, dacă la început drumul dura șase ore, spre 1910 cele mai rapide trenuri Expres ajungeau să facă sub trei ore. În 1970 trenurile Rapide reușeau să parcurgă cei 130 km într-o oră și 37 de minute, iar în 2005 trenurile făceau puțin peste 100 de minute. Acum, drumul durează între 160 și 250 de minute, după lucrări timpii ar trebui să scadă până la un nivel de 47 de minute (!) pentru trenurile cele mai rapide.

Restricțiile de viteză s-au înmulțit în ultimul deceniu și timpii au crescut, trenurile IR de acum ajungând să facă tot cât făceau acum 30 de ani ”personalele” care opreau în toate stațiile. Cel mai rapid tren de acum face cu 55 de minute mai mult decât făceau trenurile rapide în 2005. Între Brașov și Sighișoara sunt 20 de gări, dublu față de acum 145 de ani.

De ce este nevoie de reabilitare

”Principalele probleme și constrângeri ale liniei de cale ferată și a gărilor aferente sunt cauzate în parte de parametrii iniţiali ai liniei (razele reduse ale curbelor care impun reducerea vitezei), iar pe de altă parte fondurile insuficiente alocate pe parcursul ultimilor ani pentru lucrări de reparații capitale și mentenanță”, se spunea într-o notă de fundamentare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro