Sari direct la conținut

CFR Infrastructură anunță investiții de 75 milioane lei în zona Petroșani

HotNews.ro
Lucrari feroviare, Foto: CFR Infrastructura
Lucrari feroviare, Foto: CFR Infrastructura

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA investește 75 de milioane de lei, din fonduri de la bugetul de stat, pentru lucrări de reparații capitale și refacție pe segmentul feroviar Bănița – Merișor – Crivadia, lucrări care au drept scop îmbunătățirea condițiilor de exploatare feroviară și creșterea gradului de siguranță. Segmentul se află pe linia 202, în zona Petroșani, iar trenurile au în prezent viteze medii de sub 35 km/h.

Linia 202: Filiași – Tg Jiu – Petroșani – Simeria are 201 km și este o cale ferată care face legătura între magistralele 900 și 200, fiind celebră în istorie pentru porțiunea Bumbești – Livezeni terminată la câțiva ani după al Al Doilea Război Mondial și rămasă în istorie pentru modul în care a figurat intens în propaganda comunistă prin ”brigăzile voluntare de tineret” și prin expresia ”răsuna valea”. Pe cei 31 km erau 39 de tuneluri și 35 de poduri și viaducte.

Nu a fost niciodată o linie de viteză și a fost tranzitată de trenuri de lung parcurs precum București – Arad sau București – Cluj. Filiași – Cărbunești este cea mai rapidă porțiune, cu maxime de 100 km/h, în timp ce pe Bumbești – Livezeni viteza maximă este 45 – 50 km/h. În 40 de ani a crescut cu 35 de minute timpul de parcurs pe cei 201 km pentru cele mai rapide trenuri.

Ce spune CFR SA

Sucursala Regională CF Timișoara (SRCF Timișoara) a lansat licitațiile pentru elaborarea proiectelor tehnice și execuția lucrărilor de reparații capitale, refacție și eliminare punct periculos pe intervalul de stații Bănița – Merișor – Crivadia, inclusiv în stațiile CF Merișor și Bănița, amplu program de reparații la infrastructura feroviară, care vizează următoarele poziții kilometrice:

  • Reparație capitală linie CF pe intervalul Bănița – Merișor fir I, km 67+620-62+150
  • Refacție totală linie CF între stațiile Merișor – Crivadia, fir 1 km 61+300-57+185 și în stația Merișor liniile III (fir 1) și II (fir 2), km 62+150-61+300
  • Reparație linie CF și eliminare punct periculos la km 67+620-68+000 din stația Bănița, prin asigurarea colectării și evacuării apelor, desființarea podețului d ela km 67+820 și amenajarea albie în zona afectată.

Valoarea totală estimată a lucrărilor de reparații capitale, refacție și eliminare punct periculos pe intervalul de stații Bănița – Merișor – Crivadia este de 74.955.227 lei, fără TVA, sursa de finanțare fiind asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat, alocate CFR SA pentru anul 2021.

Programul de investiții în infrastructura feroviară, aferentă celor 3 obiective feroviare, sunt incluse în programul de lucrări cu finanțare asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat și au drept scop îmbunătățirea condițiilor de exploatare, prin readucerea elementelor componente ale liniei CF la parametri tehnici inițiali, precum și creșterea gradului de confort și de siguranță feroviară.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro