Sari direct la conținut

Champions League: Milan vs Club Brugge – Miza pe vicecampioana Italiei

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Milan – Club Brugge, meci contând pentru etapa a 3-a din Liga Campionilor, este programat, marţi, 22 octombrie, de la ora 19:45, pe San Siro din Milano, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Milan, marea dezamăgire de până acum a competiţiei, şi Club Brugge, aflată deocamdată în grafic, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 3-a a fazei principale din Champions League.

Champions League se desfăşoară din sezonul 2024-2025 într-un nou format, cu 36 de echipe, care vor disputa opt meciuri – patru acasă şi patru în deplasare – cu opt adversari diferiţi, în sistem elveţian; primele opt clasate se califică direct în optimile de finală, celelalte opt urmând a fi stabilite în urma unui play-off în dublă manşă la care participă locurile 9-24 (cele clasate pe poziţiile 25-36 sunt eliminate).

Milan este pe locul 32 din 36, în zona echipelor eliminate, fără nici măcar un punct, după ce a pierdut primele două meciuri, 1-3 acasă cu Liverpool şi 0-1 în deplasare cu Leverkusen.

În Serie A, echipa antrenată de Paulo Fonseca, ocupă locul 4 după 8 etape, cu 14 puncte, la cinci distanţă de liderul Napoli, iar în cea mai recentă partidă oficială, disputată în campionat, s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Udinese, scor 1-0.

Milan mai are de jucat în Liga Campionilor cu Real Madrid (d), Slovan Bratislava (d), Crvena Zvezda (a), Girona (a) şi Dinamo Zagreb (d).

Club Brugge este pe locul 21 din 26, în zona locurilor care vor disputa play-off-ul pentru optimile de finală, cu trei puncte obţinute după 0-3 acasă cu Dortmund şi 1-0 în deplasare cu Sturm Graz.

În Pro League, echipa antrenată de Nicky Hayen ocupă locul 4 după 11 etape, cu 18 puncte, la şapte distanţă de liderul Genk, iar în cel mai recent meci oficial s-a impus pe terenul celor de la Westerloo, scor 2-1.

Club Brugge mai are de jucat în Champions League cu Aston Villa (a), Celtic (d), Sporting (a), Juventus (a) şi Manchester City (d).

Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în ediţia 2003-2004 din Liga Campionilor, în faza grupelor, când fiecare dintre ele a câştigat pe terenul adversarei, Club Brugge în tur, cu 1-0, iar Milan în retur, tot cu 1-0.

Superbet oferă cota 1,48 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Milan – Club Brugge.

Milan vs Club Brugge 1,48
Cotă 3.50

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro