Sari direct la conținut

Chelsea a pregatit 60 de milioane de euro pentru Ronaldinho

HotNews.ro

Clubul englez Chelsea va face o „super-oferta” pentru aducerea brazilianului Ronaldinho pe Stamford Bridge de la echipa spaniola FC Barcelona, anunta presa spaniola de joi.

Cotidianul catalan Sport scrie ca Chelsea vrea sa revina in atentia fotbalului mondial, si pentru asta a pregatit 60 de milioane de euro pentru transferul jucatorului de 27 de ani care trece printr-o perioada nefasta la vicecampioana Spaniei.

In aceasta tranzactie ar putea intra si mutarea germanului Michael Ballack de la londonezi in Spania, insa gruparea catalana nu pare interesata de mijlocasul de 31 de ani care este accidentat de aproape sase luni la o glezna.

Ronaldinho trece printr-o perioada grea la Barcelona, fiind deseori criticat pentru prestatiile modeste si pentru viata extrasportiva, brazilianul avand multe escapade nocturne.

Conform articolului din ziarul catalan, „decizia este deja luata, Ronaldinho fiind singurul transfer al Albastrilor (n.r. – porecla primita de Chelsea) pentru sezonul viitor.”

In urma cu doua saptamani, vicepresedintele Barcelonei, Ferran Soriano anuntase ca „Ronaldinho nu e de vanzare, nici in iarna, nici in vara viitoare.” Catalanii incercau atunci sa infirme zvonurile conform carora Barcelona va accepta o oferta pentru decarul carioca, venita din partea campioanei Europei, AC Milan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro