Cheltuielile de publicitate online in Europa: 20 de piete au crescut, Romania, Croatia si Slovacia au inregistrat scaderi in 2009
HotNews.ro
Romania este pe ultimul loc din punct de vedere al cheltuielilor de publicitate online in 2009, in randul celor 23 de piete europene evaluate in cel mai nou raport AdEx, realizat de IAB Europe, organizatie ce reprezinta industria de profil din Europa. Potrivit raportului complet, dat publicitatii luna aceasta, cheltuielile de publicitate online din Croatia, Romania si Slovacia au scazut anul trecut, comparativ cu 2008, in timp ce piata europeana a crescut cu 4,5%, pana la 14,7 miliarde de euro.
- Raportul realizat de IAB Europe in parteneriat cu Screen Digest sintetizeaza datele colectate de fiecare filiala IAB din tarile membre, pe parcursul anului trecut. Documentul complet, de aproape 40 de pagini, este disponibil membrilor IAB sau la comanda pentru companiile care nu fac parte din asociatie. Raportul de anul acesta include pentru prima data date privind pietele din Rusia, Elvetia, Bulgaria si Slovacia.
Raportul AdEx arata, intre altele, ca:
- Piata de publicitate online din Europa a continuat sa creasca in pofida climatului economic ce a afectat fiecare piata in parte.
- Primele sase mari piete europene (Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, Olanda si Spania) isi revendica 76% din valoarea totala a cheltuielilor de publicitate online, evaluata de IAB Europe
- Romania, Slovacia si Croatia au inregistrat un mic declin (de pana la 5,5%) in 2009, an in care, insa, declinul intregii piete de publicitate a fost mult mai mare in aceste tari, atingand 33%. Aceasta arata ca mediul online a avut o performanta mai buna decat celelalte canale, in aceasta regiune, apreciaza IAB.
- Doar patru tari au inregistrat cresteri de doua cifre: Grecia (49%), Austria (14%), Polonia (13%) si Turcia (12%).
- Raportul IAB Europe/Screen Digest mentioneaza, in cazul Romaniei, ca nivelul cheltuielilor de publicitate online s-a situat la 13 milioane de euro in 2009. Potrivit studiului ROADS, realizat de IAB Romania si PwC Romania, piata locala de publicitate online s-a ridicat in 2009 la 65,19 milioane RON (15,4 milioane euro la cursul mediu anual de 4,23 RON/euro)
- La nivel european, publicitatea pe baza motoarelor de cautare a crescut cu 10,8%, iar publicitatea de tip display s-a mentinut, practic, la nivelul anului precedent (+0,3%)