Sari direct la conținut

​China anunta o ancheta antidumping asupra vinurilor importate din UE, agitand spectrul unui razboi comercial

HotNews.ro

Beijingul a replicat miercuri la taxele impuse asupra panourilor solare chinezesti lansand o ancheta antidumping in privinta vinurilor importate din Uniunea Europeana si agitand spectrul unui razboi comercial intre China si Batranul Continent, scrie AFP.

„Guvernul chinez a lansat o procedura antidumping si anti-subventii vizand vinurile din Uniunea Europeana”, a anuntat ministerul chinez al Comertului, a doua zi dupa decizia Comisiei Europene de a instaura taxe provizorii asupra panourilor solare chinezesti.

Agentia oficiala de presa a avertizat marti ca decizia Comisiei risca sa „deraieze” relatiile comerciale dintre China si Uniunea Europeana.

„Cu siguranta, conflictul este in curs de a degenera”, a apreciat Yao Wei, un economist al Societe Generale din Hong Kong, insistand asupra unor „foarte puternice” supracapacitati din anumite industrii ale Chinei care se afla la originea problemelor actuale.

UE este principalul partener comercial al Chinei in timp ce pentru UE China este al doilea, dupa Statele Unite.

Valoarea actuala a exporturilor de vinuri si bauturi alcoolice europene in China depaseste un miliard de euro, principalul actor fiind Franta, cu 140 de milioane de litri vanduti in 2012, in valoare de 788 milioane dolari, potrivit serviciilor de vama chinezesti.

Comisia Europeana a anuntat marti instaurarea taxelor provizorii asupra panourilor solare importate din China, in ciuda reticentelor mai multor state din UE si a temerilor legate de represaliile comerciale ale Beijingului.

Executivul european a optat pentru masuri graduale: incepand cu 6 iunie, taxele vor fi de 11,8%, urmand a ajunge la 47,6% in medie din 6 august, daca Bruxellesul nu ajunge la o intelegere cu China.

„China se opune ferm presiunilor exercitate de Europa prin intermediul taxelor injuste care vizeaza produsele fotovoltaice chinezesti”, a afirmat miercuri Shen Danyang, purtator de cuvant al ministerului chinez al Comertului.

„China nu este dispusa sa vada degradandu-se relatiile generale dintre China si Europa din cauza frictiunilor comerciale asupra fotovoltaicelor”, a adaugat acesta.

„Aceasta pare o amenintare de razboi comercial”, a comentat Tao Jingzhou, un asociat la cabinetul juridic Dechert LLP China.

Potrivit acestuia, tactica aleasa de Beijing ar putea fie sa se dovedeasca contraproductiva pentru economia chineza, fie sa „modifice raportul de forte din interiorul UE”.

Intr-adevar, UE pare divizata in ceea ce priveste sanctiunile impotriva Chinei. Pe langa autoritatile chineze, Comisia a trebuit sa infrunte Germania si alte 17 state membre care se opune instaurarii acestor taxe.

In 10 mai, China anuntase lansarea unei anchete antidumping asupra tuburilor de otel fara sudura importate din UE, Japonia si SUA, dupa o prima propunere a Comisiei de a instaura taxe asupra panourilor solare chinezesti.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro