Sari direct la conținut

Chinezii de la Brilliance au incetat exporturile de masini catre Europa, dupa vanzari dezamagitoare

HotNews.ro

Producatorul chinez Brilliance Auto a incetat exporturile catre Europa, dupa ce in ultimii trei ani vanzarile au fost foarte slabe iar imaginea marcii a fost sifonata de scandaluri, scrie Reuters. Brilliance s-a prezentat in Europa ca fiind un „BMW chinezesc”, a vrut sa fure din clientii marcilor de prestigiu si sa fie considerata marca de calitate. Tintele initiale indicau vanzarea a peste 150.000 de masini in cinci ani, insa nu au reusit sa vanda decat cateva mii, preturile fiind de peste 16.000 de euro.

Directori ai companiei chineze au declarat pentru Reuters ca masinile au fost primite cu raceala de europeni pentru ca nu corespundeau normelor de pe continent si pentru moment nu exista planuri de revenire. Chinezii de la Brilliance voiau sa cucereasca Europa cu masinile lor, sa intre in peste 20 de piete si sa vanda in volume mari, lucru pe care niciun alt producator chinez nu l-a reusit pe continent. Totusi, lovitura decisiva a venit in noiembrie cand compania care reprezenta marca pe continent HSO Motors a anuntat ca intra in faliment.

Lucrurile au mers inca de la inceput rau pentru chinezi, iar un test de impact al organizatiei germane ADAC a stricat totul, nemtii ajungand la concluzia ca masina nu merita nici macar o stea din cinci posibile la protectia pasagerilor.

Imaginea chinezilor a fost grav afectata, dar au spus ca vor face modificari, iar peste doi ani ADAC le-a testat o alta masina, cu rezultate mult peste primele, insa concluzia a fost ca automobilul va primi doar trei stele, mult sub rezultatele masinilor cu care chinezii pretindeau ca sunt in concurenta.

Exista cateva explicatii ale esecului, una fiind pretul mare al masinilor, intre 16.000 si 20.000 euro, dar si imaginea slaba a marcilor chineze. Brilliance s-a aruncat intr-un segment dominat de masini populare, precum Focus si Golf, netinand seama de faptul ca occidentalii nu au incredere in masini chinezesti si nu sunt dispusi sa dea atat de mult pe ele.

La salonul de la Paris in toamna lui 2008 Brilliance a avut stand si chinezii erau inca foarte optimisti, reprezentantii importatorului de atunci declarand ca au in plan si intrarea pe piata romaneasca, lucru care trebuia sa se intample anul trecut.

Brilliance are insa o pozitie buna pe piata interna unde face masini pentru BMW. Capacitatea e de 40.000 de unitati/an, insa germanii vor sa o duca la 100.000.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro