Chinuie-ma, sa simt ca traiesc! ( de Razvan Exarhu )
Masochismul si sadismul ar trebui sa fie trecute pe lista cultelor oficiale. Ritualurile suferintei autoprovocate sunt asimilate mai iute decat aritmetica, in acelasi timp cu mersul pe jos. Chiar daca nu sunt trecute in programa oficiala, aceste invataturi care te ajuta sa faci repede riduri de klingonian pe fruntea speriata de bombe sunt predate de oricine, sunt cel mai raspandit program open-source, pe care fiecare isi cladeste mica lui platforma de nefericire si neputinte.
Prima lectie predata spune ca prezentul si locul in care te afli sunt sursa vesnica a tuturor relelor, sunt izvorul minunilor intunecate din viata ta si ca totul se explica asa, in timp ce distanta le rezolva deja pe jumatate, poate chiar din momentul decolarii.
A doua lectie spune ca nu depinde de tine sau ca ceea ce depinde nu conteaza suficient cat sa rastoarne balanta, si asta dovedeste ca tu esti un inocent, ca te-ai nascut condamnat intr-o lume dezlantuita care te vaneaza ca pe o floare de colt.
Consecinta e ca nu are sens sa te stradui foarte tare si ca tot ceea ce trebuie sa faci este sa te adaptezi, indiferent ce apuci sa intelegi ca inseamna asta. Daca ti se pare ca inseamna umilinta, e ok, daca pare ca e mai bine sa stai in banca ta, e perfect. Daca incepi sa vezi ca toate locurile sunt deja ocupate, merge sa te apuci sa cauti kestii spirituale fara speranta.
Lucrurile despre care se spune in reviste ca ar conta nu au cum sa functioneze impreuna, asa ca un sacrificiu, cu tot cu sentimentele inaltatoare care il insotesc, plus excitarea fireasca a ego-ului, pare intotdeauna solutia salvatoare. Asa ca dispar de pe lista toate lucrurile despre care ori ti s-a spus, ori ai fost lasat sa banuiesti ca nu au ce cauta in viata ta, ca nu ti se potrivesc sau ca sunt asa si pe dincolo, o demonstratie clara ca nu esti cel care pari sa vrei sa pari a fi. Asta e o formula buna pentru ceea ce rezulta.
Adica o frustrare care, de cele mai multe ori, isi monteaza o aureola justitiara si incepe sa puna totul la punct, regleaza cantitatile si dozajele, creeaza retetele, sentintele si mai ales planul de actiune. Iar planul de actiune se incheie cu lectia a patra, care spune sa scoti din viata ta lucrurile care te bucura, care te hranesc, care te fac sa simti ca tii legatura cu tine si ca stii foarte bine cine esti. Partea asta, care nu are nicio limita, nicio regula, in care totul se reinventeaza cu viteza gandului, este cea mai reprimata, e cea mai pustiita zona de conflict. Se pare ca anatomia dorintelor are mult mai multe zone parti rusinoase decat ne inchipuim, pentru ca orice se poate transforma in greseala.
INTERVIURILE HotNews.ro