Chip.ro: Microsoft a prezentat Windows Mobile 6.1
Windows Mobile imbunatateste dispozitivele smartphone pentru a raspunde mai bine nevoilor personale, a anuntat compania. Microsoft a dezvaluit la CTIA Wireless 2008, cea mai noua versiune Internet Explorer Mobile.
In plus, Microsoft a anuntat Windows Mobile 6.1, o actualizare pentru soft-ul Windows Mobile, care include functii noi, navigare si management mai facile si un grad mai mare de securitate.
„Oamenii isi doresc un singur telefon care este suficient de flexibil pentru a le satisface nevoile de peste zi, indiferent daca este vorba despre locul de munca sau despre viata privata. Inovatiile pe care le-am adaugat la Windows Mobile fac mai usoara administrarea vietii de zi cu zi.”, a spus Robbie Bach, President of the Entertainment and Devices Division la Microsoft
Noua versiune Internet Explorer Mobile ofera posibilitatea de a vedea mult mai usor pagini web pe tot ecranul si elemente multimedia pe internet, cu ajutorul unui smartphone. Profitand de tehnologiile oferite de Internet Explorer 6 si oferind suport pentru standarde actuale si viitoare precum H.264, Adobe Flash si Microsoft Silverlight, actualizarea ofera o experienta de internet mobil superioara. Versiunea va fi disponibila pentru parteneri, incepand din trimestrul al treilea al acestui an, primele telefoane care vor folosi aceasta versiune urmand sa apara in magazine la sfarstitul anului.
Windows Mobile 6.1 ofera cateva actualizari, bazate pe reactia clientilor, printre acestea numarandu-se accesul rapid la cele mai importante informatii, o setare mai rapida si functii imbunatatite, adaptate ecranului de dimensiuni reduse. In plus, daca este folosit cu System Center Mobile Device Manager 2008 sau Exchange Server 2007 SP1, Windows Mobile 6.1 ofera o experienta deosebita pentru profesionistii din IT.