Sari direct la conținut

Chirițoiu, despre cele două investigații la bănci: Primele rezultate – anul viitor. Dacă vor fi sancțiuni, va fi un singur set de amenzi

HotNews.ro
bani-calculator, Foto: Dreamstime
bani-calculator, Foto: Dreamstime

​Consiliul Concurenței încă analizează datele culese de la bănci în investigația privind o posibilă înțelegere de tip cartel în legătură cu raportări în Biroul de Credit, iar rezultatele vor fi prezentate cel mai devreme anul viitor, în același timp cu rezultatele celeilalte investigații privind posibila înțelegere a indicelui ROBOR, a precizat luni Bogdan Chirițoiu, președintele autorității.

  • „Partea legată de Biroul de credit este foarte nouă. Încă procesam datele culese de la banci. Rezultatele cred ca cel mai devreme le vom avea anul viitor și vom iesi cu ele cuplat.
  • Dacă se va ajunge la sancțiuni, sancțiunile trebuie să fie proporționale și rezonabile, adica nu vom veni cu mai multe amenzi. Dacă cumva se va ajunge să dăm amenzi, vom cupla cele doua investigații”, a declarat luni Bogdan Chirițoiu.

Reprezentanții Consiliului Concurenței au derulat în luna septembrie din acest an inspecții inopinate la sediul mai multor bănci comerciale, având suspiciunea că instituțiile financiare s-au înțeles între ele pentru a stabili dobânzile la credite, au afirmat, pentru Hotnews, surse oficiale.

Inspectorii Consiliului Concurenței au descins, marți, în sediile băncilor comerciale din țară, acestea fiind suspectate de înțelegere tip cartel în legătură cu raportări în Biroul de Credit.

Anul trecut, în noiembrie, instituția de concurență a mai realizat inspecții inopinate la 10 bănci, bănuite că ar fi format un cartel pentru a stabili indicele ROBOR, în funcție de care se calculează o parte din creditele românilor.

Ce sunt inspecțiile inopinate

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București. Inspectorii urmăresc astfel să obțină informații și documente necesare pentru a clarifica dacă există sau nu o practică anticoncurențială.

Inspecțiile inopinate sunt o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial, dar nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

Companiile care cooperează cu autoritatea de concurență în cadrul programului de clemență pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale acesteia.

Sursa foto: Dreamstime

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro