Chirițoiu: Piața de energie trebuie liberalizată, dar reglementările schimbate; acum furnizorii își pot lăsa clienții cu ochii-n soare

Piața de energie ar trebui liberalizată, în condițiile în care șocul prețurilor a trecut și nu mai este nevoie de măsuri extraordinare, spune Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. În același timp, însă, este nevoie de modificarea reglementărilor astfel încât furnizorii să nu mai vândă energia pe care nu o au sau să denunțe contractele dacă găsesc alte modalități de a vinde mai scump energia.
„Monitorizăm ce se întâmplă pe piața energiei. Avem o investigație deschisă împotriva PPC, fostul Enel, cu suspiciunea că furnizorul a îngreunat mutarea clienților spre Hidroelectrica, la genul acesta de practici ne uităm și la ceilalți furnizori.
Însă grosul problemelor în piața de energie vin din reglementare”, a spus Chirițoiu, într-o conferință de presă.
El a arătat că a transmis Guvernului punctul de vedere al Consiliului Concurenței despre prelungirea sau nu a măsurii de plafonare a prețurilor.
„Piața trebuie să ajungă să funcționeze normal, fără intervenția aceasta, care a fost necesară în momentul de criză din 2021-2022. Șocul a trecut acum, prețurile nu mai sunt atât de mari și sunt stabilizate la nivel european, iar în piața noastră măsurile excepționale trebuie retrase”, a susținut reprezentantul Consiliului.
Reglementările pe piața de energie trebuie îmbunătățite, consideră Chirițoiu
Pe de altă parte, este nevoie de îmbunătățirea reglementărilor pentru ca piața să funcționeze corect.
- „În primul rând trebuie îmbunătățită situația pe piața de echilibrare, unde vedem că există din vară probleme care persistă.
- În al doilea rând, trebuie definiți consumatorii vulnerabili, dar trebuie să ne uităm și la impactul asupra industriei.
- În al treilea rând, pe piața de electricitate poți face astăzi lucruri pe care nu le poți face pe bursă, de exemplu poți vinde electricitatea pe care nu o ai, nu te verifică nimeni dacă vinzi niște MW pentru care nu ai un contract”, a susținut Chirițoiu.
El a amintit că au existat situații când furnizorii au denunțat unele contracte pentru a vinde energia mai scump pe alte piețe și au lăsat clienții cu ochii-n soare.
„Nu ar trebui să mai permitem asta. Ori să ai mare parte din ce vinzi, ori să plătești penalități”, a mai spus președintele Consiliului Concurenței.