Sari direct la conținut

Chisăliţă: Preţurile la energie vor creşte cu 100-120% din aprilie, dacă nu se iau măsuri

HotNews.ro
Dumitru Chisalita, Presedintele Asociatiei Energia Inteligenta, Foto: Asociatia Energia Inteligenta
Dumitru Chisalita, Presedintele Asociatiei Energia Inteligenta, Foto: Asociatia Energia Inteligenta

Facturile românilor la energie vor creşte cu 100-120% în aprilie, faţă de anul trecut, dacă nu se iau măsuri, a afirmat, marţi, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), în conferinţa „Criza energetică – soluţii la problemele momentului”, organizată de DC News, citată de Agerpres.

„Primul act normativ (legea privind compensarea facturilor – n.r.) a fost unul greşit. Deşi au fost suficient de multe poziţii exprimate cu privire la greşeli încă din momentul în care a fost scris acest act, cu toate acestea s-a mers mai departe, a fost aplicat, iar, în momentul în care rezultatele s-au văzut adică facturile primite în ianuarie, a apărut această criză, această situaţie, care, repet, era previzibilă şi o putem găsi în diversele poziţii luate încă din octombrie. A fost un act făcut prost de la început”, a spus Chisăliţă.

Autorităţile, în loc să recunoască că a fost o lege prost făcută, au venit cu tot felul de elemente de ascundere a acestui fapt, a continuat el.

„Că facturile au fost greşite, că furnizorii au făcut, că n-au făcut… Deci s-a continuat din păcate în minciună. Ca să rezolvăm o problemă, trebuie în primul rând trebuie să ieşim din zona minciună, pentru că altfel n-o să distingem niciodată adevărul de minciună”, a mai spus expertul.

Chisăliţă nu se aşteaptă ca noua ordonanţă să reducă facturile cu sume importante, iar oamenii tot vor trebui să plătească sume mari.

„În ceea ce priveşte proiectul de OUG privind compensarea facturilor, pe zona de gaze efectele nu vor fi semnificative, pentru că, atunci când vor veni facturile din februarie în luna martie, adică la sfârşitul iernii, consumatorii vor plăti mai mult decât anul trecut, vor plăti sume importante de bani. Atunci nu poţi să mai dai vina pe furnizori, pe ruşi, pe nimeni, şi consumatorii vor fi puşi în faţa faptului împlinit şi nu vor putea decât să achite acele facturi”, a precizat Chisăliţă.

El a arătat că modul în care au fost făcute actele normative a permis unui număr mic de consumatori să beneficieze de un ajutor real, în special la gaze, unde facturile au o pondere mai mare în bugetul oamenilor.

Chisăliţă a mai spus că o bună măsură din OUG privind compensarea este sprijinul acordat consumatorilor noncasnici, ceea ce va duce la salvarea a mii de IMM-uri.

„Dacă nu se iau măsuri, din analizele noastre consumatorii se vor confrunta din aprilie cu creşteri de 100-120% din preţurile pe care le aveau anul trecut, este o certitudine spre care ne îndreptăm”, a completat el.

În opinia sa, preţurile ar fi trebuit plafonate încă de acum şase luni, iar exporturile de gaze, interzise.

„Încă ceva foarte important. În anul 2022, conform analizelor pe care le-am făcut, 64% din factura medie la gaze a unui român ajunge sub diverse forme la stat – taxe, accize, redevenţe şi aşa mai departe. Deci este nevoie de o reformă a sistemului fiscal”, a adăugat preşedintele AEI.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro