​Cică au căzut Imobiliarele. Mamă, ce mă mai doare-n cot că s-au prăbușit

Au căzut Imobiliarele. Pe bune! Și au mai căzut pe bune și acum doi ani. Și acum vreo nu știu câți ani. Tot pe bune. Tocmai în ianuarie-februarie când oricum cad imboliarele. Acum cică toată industria e pe butuci că s-au scumpit toate. Să spun puțin de ce mă doare-n cot de căderea imobiliarelor. Aici nu e vorba de vreo bucurie. Nu. Trăim, din nefericire, între electricități. Ori ne electrocutează o emoție, ori alta. Și mai e ceva confuz. Nu știi dacă nu-și fac reclamă Imobiliarele prin reversul medalei: cumpărați că sunteți proști, hahaha, cumpărați că voi credeți că au căzut.

Oricum, imobiliarele trebuie să cadă. Și să rămână căzute. Să se regleze adică cu adevărat butoanele acestei demențe. Suntem furați doar prin simpla speculație. Că vrea unul să câștige maimult, noi proștii plătim mai mult. Aici se mai adaugă adevărata problemă.

Suntem proști, dar proști cu spume. Proști, cretini, idioți, șoareci.

Lipsa noastră de info, prostia noastră, nerăbdarea noastră, obsesia noastră. Imobiliarilor ar trebui să le fie rușine. Că ne belesc în momente în care suntem vulnerabili. Suntem înfricoșați că nu găsim, că pierdem oferta. Suntem vulnerabili. Momentul în care ne alegem, vrem o casă, e ca atunci când înmormântăm pe cineva. Imobiliarii sunt niște cioclii care ne fură în momente tragice. Ori, asta vor! Să fim orbi ca ei să fim treji. Imobiliarele sunt niște speculații. Nu-i nicio filosofie. Cât vrei? Uite atât! Atât îți dau! Și aici, tu, prost, fomist, înnebunești să-i faci imobiliarului banii. Tu îi faci. Și regula, noua regulă socială este: bă, e bine să dai prețul! Dă-i prețul! E bine să-ți împlinești dorința.

Să fii proprietar, să nu mai fii chiriaș, ce disprețuitoare viață, nu?

Alt inel al puterii sociale: Să nu mori chiriaș! Ne-am belit creerele că nu-i bine să rămâi chiriaș. Ori, nu este absolut nicio rușine. Ca să fii proprietar înseamnă, groaznic, să plătești tone de bani la bănci. Am cunoscut în ultimul timp, câteva familii, prieteni care s-au luat, sunt împreună și stau prizonieri în rezidențe, care mai de care mai idioate. Nu pot să iasă de acolo. Nu au banii necesari. Își dau banii pe mâncare și rată. Sunt blocați în rate la casă. Dar sunt blocați în rezidențe care n-au drum. Nu poți să ieși din casă. E în fundul Militariului, Popești-Leordeniului și n-au cum să iasă din rezidență pentru că e drumul îngust. Pentru că s-au păcălit. Să plătești 25 de ani de rate la bancă. 25 de ani! Oamenii deja se ceartă, deja își ies din pepeni. Urmează 25 de ani!

Cad imobiliarele! Cad imobiliarele? Dacă cad problema este că nu știu care din aceste obișnuințe vor dispărea. Foamea noastră de a fi proprietari? Nu cred. Foamea noastră de a fi prizonierii ratelor? Nu cred.