Sari direct la conținut

Cine este Virgil Popescu, ministrul propus la economie: Deputat, conferențiar universitar, deținător de diplome pe securitate națională

HotNews.ro
Cine este Virgil Popescu, ministrul propus la economie: Deputat, conferențiar universitar, deținător de diplome pe securitate națională

​​Virgil Popescu (51 ani), deputat PNL, a fost propus propus ministru al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. A mai deținut funcție de conducere la Ministerul Economiei, fiind secretar de stat în perioada noiembrie 2013-februarie 2014. Este doctor în științe economice și absolvent al Colegiului Superior de Securitate Națională și Colegiului Național de Apărare. Are o avere însemnată.

Potrivit CV-ului său, este conferențiar universitar, începând cu 2008, la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. În 2016 a fost ales deputat. Este vicepreședinte în comisia pentru industrii din Camera Deputaților.

În perioada august 2013-octombrie 2013 a fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. În perioada 2007-2008 a fost secretar de stat la Departamentul pentru Dialog Social din cadrul Guvernului.

Între 2001 și 2008 a fost lector universitar la Universitatea din Craiova. Între 1997 și 2001 a fost director la Petrom, sucursala PECO Mehedinți.

Între 1993 și 1997 a fost asistent universitar la Universitatea din Craiova.

Studii: Are o diplomă de inginer obținută la Facultatea de Automatică din București, o diplomă de doctor obținută la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Economice, și o diplomă de master la Universitatea din Craiova.

De asemenea, are o diplomă de absolvire în 2006 a unui curs de securitate și apărare națională la Colegiul Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. O diplomă asemănătoare a fost obținută și în 2008 la Colegiul Superior de Securitate Națională, Academia Națională de Informații Mihai Viteazu.

Declarația de avere. Deține multe proprietetăți, multe dintre ele fiind din moșteniri și partaj succesoral: șase terenuri intravilane în Drobeta Turnu Severin și într-un sat din Mehedinți, trei terenuri forestiere și 7 terenuri agricole. De asemenea, deține o casă de locuit, o casă de vacanță și două apartamente, dintre care unul în București.

În declarația de avere sunt trecute și două contracte cesiune din 2018 de 37.950 euro, respectiv 13.800 euro.

Deține 26 de conturi bancare, în lei, dolari și euro, și cu sume mai mici, dar și mai mari care ajung până la 60.000 euro. De asemenea, deține acțiuni la 14 societăți, printre care și Petrom. În declarația de avere sunt trecute și șase împrumuturi de sute de mii de lei acordate unor firme: Automotors SRL, PJIMM MH, Vilaro Design și Rolavist SRL. Are datorii la bănci de 150.000 euro, 11.980 lei și 13.800 lei.

La venituri sunt trecute indemnizația de deputat (125.376 lei) și salariul de conferențiar universitar (55.811 lei), dividende de 2.999 lei de la SC Lavist SRL. De asemenea, soția are venituri din salariu și dividende la Vilast Consult SRL.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro