Cine și cum stabilește, de fapt, prețul pâinii? Și complicatul caz al hârtiei igienice

Când iei o pâine de pe raft – să zicem, cu 3 lei lei – pare o achiziție banală. Dar acel preț este rezultatul a sute de factori: de la energia folosită pentru a o coace, la transportul care o aduce în magazine și la salariile celor care o produc. Fără să mai pomenim de taxele pe care Statul le ia pe tot acest lanț.

Așadar, cine stabilește prețul pâinii? Nimeni anume – ci un lanț întreg de cauze și decizii.

Energia – ingredientul invizibil

Pâinea este coaptă în cuptoare alimentate cu gaz sau electricitate.

Când prețurile la energie cresc – așa cum s-a întâmplat după 2022 – facturile brutăriilor pot urca și cu 30–50%. Morile și fermele depind și ele de energie, pentru irigații și uscarea cerealelor.

O creștere cu 20% a costului energiei poate ridica prețul pâinii cu aproximativ 5–7%.

Electricitatea nu este doar un cost în plus – este combustibilul din fiecare etapă, de la tractor până la banda de producție.

Transportul – de la câmp la raft

O pâine parcurge adesea sute de kilometri până ajunge în magazinul de lângă casa ta. Prețurile la carburant influențează transportul. Taxele de drum, timpii de livrare și costurile logistice se adună.

În România, transportul reprezintă în medie 10–15% din prețul final al pâinii. Când motorina a ajuns la 8 lei litrul, brutăriile au plătit mai mult pentru fiecare transport – cost care s-a regăsit în prețul de la raft.

Munca – partea umană din pâine

Salariile morarilor, brutarilor, șoferilor și vânzătorilor reprezintă adesea cea mai mare parte din cost – între 30 și 40%.

Când salariul minim crește, brutăriile trebuie să ajusteze prețurile sau să accepte marje mai mici.

Dar salariile mai mari înseamnă și o cerere mai mare – oamenii își permit mai multe produse – creând o legătură directă între venituri și prețuri.

Materiile prime – grâul, uleiul, ambalajul

Prețul grâului depinde de piețele internaționale: o secetă în Ucraina, un embargo în Rusia sau o recoltă bună în Franța pot schimba costurile peste noapte.

Chiar și ambalajul – hârtie, plastic – e legat de prețurile la energie și chimicale industriale.

Taxe și adaosuri comerciale

Statul încasează TVA, iar lanțurile de retail aplică propriul adaos – de regulă între 20 și 30% – pentru chirii, personal și profit. Fiecare actor din lanțul economic transferă mai departe o parte din costuri.

Prețul final este, de fapt, suma energiei, transportului, muncii, materiilor prime, taxelor și așteptărilor.

Inflația într-o felie de pâine

O creștere de 10% la electricitate, una de 15% la salarii și alta de 20% la motorină nu par mari separat – dar împreună pot ridica prețul pâinii cu peste 1 leu.

Pâinea devine astfel o oglindă a inflației – un indicator simplu al felului în care fiecare decizie economică, de la energie la taxe, se răsfrânge asupra vieții de zi cu zi.

Cine stabilește prețul? Toți și nimeni.

Economiștii numesc acest proces formarea prețului: Fermierii reacționează la vreme și la bursele de cereale, brutarii la prețul energiei și al muncii. Supermarketurile la cererea consumatorilor și la concurență.

Prețul pâinii este, de fapt, rezultatul unui dialog între piețe, politici și oameni – un simbol al economiei. Așadar, când pâinea se scumpește, nu e vorba doar de „lăcomia companiilor”. Este un lanț de reacții: șocuri energetice, ajustări salariale, evoluții globale ale cerealelor și politici fiscale.

Pâinea ne amintește că inflația nu se naște în brutărie – ci este dospită în economie, cu mult timp înainte.

O comparație nu foarte….

Vă mai aduceți aminte de pandemie și de lipsa hârtiei igienice de pe rafturi? Sigur, nu a fost numai în România, dar eu rețin cum am fost la un mare retialer unde rafturile pe care stătea acest produs erau goale. Și atunci mi-am dat seama cât de complicată e această relație dintre producători, furnizori și mine.

Unele ziare au dus lucrurile la extreme amuzante: un ziar australian a tipărit pagini suplimentare pentru a ajuta la rezolvarea problemei deficitului de hârtie igienică.

Ca să vedeți cât de complicate sunt lucrurile, fă un exercițiu: ia un sul de hârtie igienică, rupe o singură foaie și uită-te bine la ea. Vei vedea că este un dreptunghi care măsoară aproximativ zece pe doisprezece centimetri, posibil cu un model sau o litere pe suprafață. De asemenea, s-ar putea să observi că hârtia este texturată sau ușor încrețită – aceasta este o caracteristică adăugată în timpul procesului de producție pentru a îmbunătăți absorbția, scrie un foarte bun economist într-o carte recentă..

Dacă îndoiți marginea foii, ar trebui să o puteți separa în două, trei, patru sau poate chiar cinci straturi separate. Dacă ați reușit să separați straturile, treceți-vă degetele peste fiecare suprafață. S-ar putea să observați o ușoară diferență de textură, parțial rezultată din adezivul folosit pentru a lipi straturile. Un singur strat ar putea fi un amestec de pulpă din copaci scandinavi (buni pentru rezistență) cu cea din copaci sud-americani (buni pentru moliciune).

Decenii de cercetare efectuate de ingineri și oameni de știință au dus la faptul că produsul este acum parțial dezasamblat în mâna dumneavoastră. Armate de oameni au fost implicați în proiectarea, fabricarea și livrarea acestui produs de bază, la prețul și calitatea potrivite pentru bugetul și preferințele dumneavoastră. În țările în care hârtia igienică este utilizată în mod obișnuit, consumatorul mediu va folosi circa 80 de role pe an.

Fiecare dintre aceste foi a făcut o călătorie foarte lungă pentru a ajunge în mâna dumneavoastră.

De la copac la pulpă

În România, în silvicultură lucrează cam 130.000 de oameni. Adăugați la asta persoanele implicate în fabricarea celulozei și a hârtiei și numărul crește la aproximativ 240.000. Să mai spunem că silvicultura este o industrie cu cicluri de producție lungi. De la semănat până la tăiere durează decenii – între patruzeci și 150 de ani, în funcție de tipul de copac și de scopul pentru care este necesar lemnul.

Tăierea arborilor se face mecanizat.  O mașină deschide un fel de fălci care prind baza copacului. Un ferăstrău cu lanț încorporat taie trunchiul, iar copacul cade de la verticală la orizontală. Senzorii mașinii măsoară apoi diametrul și înălțimea copacului, iar tehnologia sa integrată calculează modul optim de tăiere a copacului respectiv, minimizând risipa. Cu aceste informații, lamele mașinii taie trunchiul la lungimile potrivite pentru diferite utilizări.

Decenii de creștere, dispărute în șaizeci de secunde.

Odată ce acești „Transformers” și-au îndeplinit misiunea, părțile separate ale copacilor sunt transportate în camioane pentru a fi procesate la o fabrică de cherestea, lăsând în urmă un peisaj care seamănă cu urmările unui bombardament. Aproape fiecare parte a unui copac va fi folosită într-un anumit scop. Chiar și rădăcinile și ramurile mici sunt lăsate în urmă pentru a putrezi și a îmbogăți solul pentru următoarea generație de copaci care vor fi doborâți de copiii sau nepoții tăietorului de lemne.

La gater, trunchiurile copacilor sunt decojite și tăiate în grinzi, scânduri și scânduri, gata de a fi expediate pentru a deveni structuri de acoperiș pentru case noi, mobilier mare sau paleți de marfă. Scoarța și alte părți rămase sunt folosite ca așchii pentru locuri de joacă și mulci pentru grădini. Chiar și rumegușul și așchiile de lemn sunt vândute ca așternut pentru animale sau presate în pelete pentru combustibil. Ramurile mai mari și vârfurile trunchiurilor sunt tăiate pentru a deveni stâlpi de gard sau așchiate – cu o altă mașină de filat terifiantă cu lamă – apoi comprimate pentru a face podele, panouri de acoperiș și, bineînțeles, mult iubita noastră mobilă ambalată.

Unele dintre aceste așchii de lemn sunt trimise către o fabrică de celuloză – pentru a trece la pasul următor în fabricarea de foi de hârtie igienică, exact ca cea pe care o aveți în baie.. Aici, așchiile de lemn sunt supuse unor presiuni termice și substanțe chimice pentru a separa cele trei părți constitutive principale ale lemnului – lignina, hemiceluloza și ingredientul principal al acelei foi de hârtie igienică, fibrele de celuloză.

Odată ce fibrele de celuloză sunt separate, acestea sunt trimise la o mașină care descurcă și aliniază fibrele, extrage apa și produce foi rigide, uscate, cu grosimea de doi milimetri. Acestea sunt apoi  împachetate în baloți de mărimea unor valize pentru a fi expediate către un laminor, de obicei la sute de kilometri distanță, adesea într-o altă țară.

De la celuloză la hârtie

La laminor, acei baloți de celuloză uscată sunt tăiați și puși într-o mașină, cam ca o mașină de spălat uriașă, care îi inundă cu apă.

Pulpa apoasă rezultată este apoi pulverizată în straturi separate pe o plasă de sârmă cu lățimea de cinci metri, care transportă apoi pulpa pulverizată cu peste șaizeci de kilometri pe oră în mai multe etape de uscare. La sfârșitul acestor etape, aceasta este înfășurată pe o rolă gigantică de oțel, de pe care hârtie moale și caldă este răzuită cu o lamă de ras gigantică și este așezată pe o bobină.

Foliile sunt apoi gofrate cu un model și lipite împreună, apoi tăiate la lățimea hârtiei pe care o aveai în mână mai devreme. Paisprezece mii de role de hârtie igienică sunt produse în fiecare oră.

Ultima etapă este înfășurarea rolelor în ambalajul lor exterior, împachetarea lor pe paleți și încărcarea lor în camioane.Care ți le aduce în supermarketul de lângă cata ta.